Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Nicoleta Ciubuc lucrează în salubritate de 17 ani

Publicat in Adevarul, marți 2 iunie 2009 ·

Vroia să facă sport de performanţă dar, din cauza unor probleme de sănătate, s-a reorientat. Este şefă la dezinsecţie şi deratizare şi nu se fereşte să intre în subsolurile blocurilor de unde nu o dată a ieşit plină de purici.

Încă din şcoală i-a plăcut să facă sport. Din clasa a V-a a jucat tenis de masă şi a participat la competiţii locale şi judeţene. Când a intrat la Liceul „Nichita Stănescu”, s-a înscris în echipa de handbal a şcolii şi a jucat până a terminat liceul. Ar fi vrut să facă sport de performanţă, dar din cauza unor probleme de sănătate, pe care le-a avut pe când avea şase ani, doctorul i-a interzis să facă efort sporit.

Din acelaşi motiv, Nicoleta nu a reuşit să termine examenul de bacalaureat. „Mă aflam în sala de examinare şi susţineam proba la matematică când mi s-a făcut rău şi am intrat în comă hepatică. Mi-am revenit destul de greu şi m-am chinuit o perioadă bună de timp”, îşi aminteşte Nicoleta.

Îi place curăţenia

În 1992 s-a angajat la operatorul de salubritate care exista în Ploieşti la vremea aceea. A fost numită adjunct şef de secţie la curăţenie căi publice. „Am moştenit dragostea pentru această meserie de la tatăl meu care a lucrat în salubritate timp de 40 de ani. Eu nu suportam să văd o hârtie pe jos şi vroiam să particip la menţinerea curăţeniei în oraş”, spune Nicoleta Ciubuc.

Şefă la dezinsecţie

În 2004 a ales să se mute la o firmă de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie pentru a crea un confort sporit cetăţeanului şi pentru a învăţa lucruri noi. A participat la acţiuni cu elicopterul care s-au desfăşurat în Brăila şi Galaţi. Acestea sunt zone unde, din cauza apei, nu se putea acţiona terestru.

Acum este angajată la operatorul de salubritate din Ploieşti ca şef la dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie. Se duce pe teren în fiecare zi, supraveghează activităţile desfă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 53 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 54 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 29 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 59 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°