Oamenii au căutat întotdeauna elixirul sănătăţii şi tinereţii veşnice. Multă vreme s-a considerat că acesta e reprezentat de vitamine, un fel de panaceu universal, investit doar cu puteri benefice, în care consumul în exces nu ridică nici un fel de probleme.
În consecinţă, s-au recomandat doze din ce în ce mai mari pentru orice: prevenirea cancerului şi a îmbătrânirii, profilaxia infecţiilor, pentru creştere şi dezvoltare, adjuvant în tratamentul unor boli cronice (lucru destul de rar confirmat clinic) etc .
PRO ŞI CONTRA
O persoană sănătoasă, care are o alimentaţie echilibrată şi un regim de viaţă normal, nu are de ce să ia suplimente. Acestea sunt recomandate în alte circumstanţe: afecţiuni digestive cu scăderea absorbţiei sau reducerea fiziologică a acesteia pe măsura înaintării în vârstă, persoanelor care sunt obligate la un regim alimentar restrictiv, în cazul unor afecţiuni în care creşterea aportului unei anumite vitamine (şi nu a tuturor celorlalte) poate fi favorabilă.
Pe de altă parte, existenţa unei afecţiuni organice care împiedică eliminarea sau metabolizarea vitaminelor va permite acumularea lor, cu efectele aferente. S-a constatat că aproximativ 30% din populaţie ia, sub o anumită formă, suplimente, dar sub 5% se adresează medicului pentru recomandări.
Acesta va investiga starea generală de sănătate a pacientului, va urmări existenţa unui deficit sau a unei maladii în care se impune creşterea necesarului de vitamine, va studia regimul alimentar şi medicaţia bolnavului şi va recomanda, dacă e necesar, în anumite doze, o perioadă limitată, un anumit tip sau o asociere de vitamine.
Alteori, prescrierea acestora este parte componentă a îngrijirilor medicale, cum este administrarea obligatorie a vitaminei D la copii sau a acidului folic la gravide. Care sunt potenţialele mecanisme nocive?
