Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Voina, atent la adversare

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 iunie 2009 ·

Handbalistele române pleacă joi spre Belarus pentru prima manşă a barajului de calificare la Mondiale. Tricolorele au primit toate informaţiile despre adversare şi, împreună cu selecţionerul, încearcă să găsească formula câştigătoare pentru partida de sâmbătă.

Naţionala de handbal feminin a României se pregăteşte la Vâlcea înainte de cele două partide ale turneului de calificare la CM, contra Belarusului. Elevele lui Radu Voina sunt în cantonament în staţiunea Băile Olăneşti şi se pregătesc la Sala „Traian“. Vestea bună este că interul Carmen Amariei, care a ratat cele două partide amicale contra Poloniei, şi-a reluat antrenamentele şi ar putea fi în teren în partida de sâmbătă din Belarus. În schimb, Florentina Stanciu este suspectă de ruptură de menisc şi va rata cele două partide. Selecţionerul Voina a luat decizia de a nu modifica lotul: „Nu mai chemăm pe nimeni, celelalte fete sunt în vacanţă. Sper să nu se mai întâmple nimic rău până la meciul de sâmbătă. Carmen s-a antrenat azi (ieri - n.r.), vom vedea care este starea ei la următoarele antrenamente“.

Astăzi este aşteptată să se alăture lotului şi extrema Cristina Vărzaru, proaspăt câştigătoare a campionatului din Danemarca şi a Ligii Campionilor Europeni. Voina spune că totul decurge conform planului, dar că Belarus are o echipă periculoasă: „Din prima zi după ce am aflat rezultatul tragerii la sorţi am început să studiem jocul adversarelor. În mare parte le ştiam stilul. Se bazează pe aruncări de la nouă metri, au un lot cu o medie de înălţime mare. Belarus este o echipă periculoasă, nu suntem dinainte calificaţi, trebuie să fim foarte atenţi. Spre Belarus plecăm joi, după antrenamentul de dimineaţă. Totul decurge conform planului, fetele se pregătesc bine, sunt montate la miza meciului“.

Joacă Huţupan în retur?

Luminiţa Huţupan Dinu ar putea evolua în ultima sa partidă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 20 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 21 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 59 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°