Stăteam cu falca în mână în faţa cabinetului şi mă gândeam ce are stomatologia cu ginecologia. Parodontoza mi-a dat târcolae de tânără. Cu ceva moştenit de la părinţi, cu ceva neglijenţă de la mine, dar şi cu multă competenţă de la stomatologi, am ajuns în pragul parodontozei.
Lovitura de graţie am încasat-o chiar în noaptea de Înviere. Durerea îmi amorţise maxilarele, picioarele îmi tremurau şi nimic nu-şi mai făcea efectul. Stomatologul de gardă mi-a înfipt de vreo două-trei ori un ac imens în falcă şi în cerul gurii. Am încercat în zadar să-l conving pe dinţar că nu măseaua, care deja pârâia sub strânsoarea cleştelui, e de vină, ci exact vecina ei mă chinuia de moarte. Când am reuşit să mişc limba, am articulat disperată câteva silabe printre lacrimi şi chin de Gestapo... Au urmat alte trei înţepături gospodăreşti. Şi, în sfârşit, am scăpat de putreziciune...
Dinţarul a lăsat cleştele din mână, s-a şters de transpiraţie ca un salahor şi a concluzionat profesionist: "Asta-i când nu avem radiografie. Dar de unde radiografii?".
În gura mea, dezastrul era înfăptuit. Şi trebuia făcut ceva pentru a nu pierde totul. M-am interesat în dreapta şi în stânga şi aşa am aflat că la celebra Policlinică 10 se fac tratamente care mai amână "recoltarea manuală a danturii", cum îi plăcea dinţarului să definească parodontoza. Nu mă număram printre cei cu "legitimaţie" la Policilinica 10. Dar, prin naşul unei colege, am obţinut una care îmi dădea dreptul să merg doar la stomatologie şi numai cele câteva luni care au mai rămas până la finele lui 1989.
Şi iată-mă, cu frica în sân, în cabinetul stomatologului. "Naşul" îmi pune lumina în ochi, eu casc gura şi el începe interogatoriul. De lucru în gura mea era cam un cincinal şi naşul dădea semne că s-ar apuca de treabă.
"Dar la ginecologie aţi fost"? - rosteşte sacadat o
