Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Porţilor deschise la Prefectură

Publicat in Vocea Brailei, marți 2 iunie 2009 ·

* elevii din clasele I-IV au vizitat sediul Prefecturii şi au adresat întrebări prefectului şi subprefecţilor * micii "jurnalişti" au aflat câte ceva din culisele Instituţiei Prefectului, dar s-au interesat şi de problemele concrete ale judeţului

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Instituţia Prefectului a organizat luni, 1 Iunie, "Ziua Porţilor Deschise", la care au fost invitaţi să participe elevi din clasele I-IV. Începând de la ora 10.00, grupuri de copii de la toate şcolile din municipiu au vizitat sediul Instituţiei Prefectului, trecând pe rând prin sala de şedinţe, prin biroul prefectului şi prin cele ale subprefecţilor.

La ora 12.00, în Sala Rondă a avut loc o conferinţă de presă, rolul de jurnalist fiind jucat de 10 elevi, care au adresat întrebări prefectului Gabriela Loredana Alexandru şi subprefecţilor Dan Popa şi Florin Cârligea. Copiii s-au interesat de cum îşi împarte prefectul timpul între familie şi carieră, ţinând cont că este şi mamă şi soţie, dacă funcţia de prefect este una dificilă sau nu, cum se face numirea şi au întrebat-o pe Loredana Alexandru dacă şi-a dorit mereu această funcţie. "Când mi s-a propus această funcţie, am stat puţin şi m-am gândit, pot să fac faţă? Am hotărât că mă simt în stare şi am acceptat, iar în concluzie pot spune că îmi place ceea ce fac", a spus Loredana Alexandru. Elevii au dat dovadă şi de mult spirit practic şi au abordat subiecte concrete, cum ar fi problema câinilor comunitari sau a gunoaielor din anumite zone ale municipiului, deşi acestea nu sunt în aria de competenţe a Prefecturii. Nu au lipsit nici chestiuni de actualitate, cum ar fi criza mondială, resimţită şi la nivelul celor mici prin prisma reducerii bugetului familiilor acestora, relaţiile dintre Brăila şi Galaţi, podul peste Dunăre şi ajutorul dat de Guvern pentru realizarea acestui proiect. Micii jurnalişti au lansat şi provocări

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 4 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum o ora
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°