Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MISTER, nu RĂZVAN!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 2 iunie 2009 ·

Căpitanul Chivu crede că la lot trebuie păstrată o anumită distanţă între antrenor şi jucători, sugerînd că altfel disciplina ar avea de suferit

"Eu sînt Răzvan", aşa s-a prezentat suporterilor noul selecţioner într-un interviu publicat recent de Gazeta Sporturilor. Vremea lui nea Imi, nea Puiu sau a lui nea Piţi a trecut.

Chivu a precizat însă că "tricolorii" nu-i vor spune pe numele mic tehnicianului de 40 de ani. "Antrenorul e antrenor. Pentru noi va fi Mister. Aşa e corect, fiindcă dînsul ne va conduce de acum încolo. Faptul că e un antrenor deschis şi foarte apropiat de jucători ne va ajuta să ne adaptăm mai repede cerinţelor sale", a explicat căpitanul în vîrstă de 28 de ani.

"I s-ar putea lua toată mîna"

Cristi explică de ce nu crede că la lot s-ar potrivi modelul lui Guardiola (38 de ani), care le-a cerut jucătorilor de la Barca să-i spună simplu, Pep: "La noi n-ar fi bine să-i spunem Răzvan pentru că unii poate ar vedea că li se întinde un deget şi ar vrea toată mînă. Trebuie să păstrăm o relaţie antrenor-jucător. Aşa că îi vom spune Mister, fiindcă nea Răzvan n-avem cum. E un om foarte educat, un băiat care ştie ce vrea de la viaţă şi de la meseria lui. A avut rezultate la echipele de club, a acumulat experienţă, citeşte, se documentează, îi place să afle cum lucrează alţi tehnicieni mai consacraţi decît dînsul".

STRATEGIA DE JOC

"Fără greşeli în apărare!"

Cristi Chivu, care va fi folosit în centrul apărării, în cuplu cu Rădoi, a dezvăluit strategia de joc în mandatul lui Răzvan. "Trebuie să nu mai luăm goluri atît de uşor, pentru că e greu să revii. Am avut mulţi antrenori în cariera mea şi toţi porneau de la premisa că nu trebuie să luăm gol şi vedem dacă vom înscrie", a punctat căpitanul, care a spus că se simte cel mai bine pe postul de fundaş central. La rîndul său,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 16 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 41 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°