Luni n-a mai plouat, ba chiar a ieşit soarele, iar la discuţia cu directorul artistic Mihai Chirilov a fost multă lume (media de vârstă: sub 25 de ani). Chirilov a vorbit frumos despre pasiunea de a selecta filme pentru un festival-mamut cum e TIFF-ul, despre cât costă obţinerea lor, despre vedete şi despre orice a dorit publicul să ştie. Cei ce-şi imaginau că e suficient să vrei un film ca să-l obţii s-au trezit la realitate: cinemaul e un business.
Totul e să-ţi păstrezi pasiunea când te loveşti de cifre.Primul film (proiectat la cinema Republica – cel mai mare din Cluj) a fost unul austriac, „Revanşa“, regizat de Götz Spielmann. Durează două ore şi e un fel de „Crimă şi pedeapsă“ în care crima e-ntâmplătoare. Un film greu, impecabil făcut şi jucat, cu un protagonist care seamănă cu Robert Carlyle şi cu un bunic
care cântă la acordeon şi pe care-ţi vine să-l iei acasă (nu neapărat ca să-ţi cânte).
Spectatorul este permanent luat prin surprindere de întorsăturile poveştii: începe „hot“, cu scene de sex (prietena protagonistului e ucraineancă şi prostituată), apoi o virează neaşteptat spre dramă, acţiunea se complică prin apariţia unui poliţist, apoi a soţiei acestuia, iar scene de sex - şi totul se termină aşa cum trebuia: ca o meditaţie pasionantă despre necesitatea răzbunării în condiţiile în care totul stă sub semnul hazardului, ca o piatră aruncată-ntr-un lac... După câteva clipe de perplexitate, aplauzele publicului au izbucnit spontan şi au fost lungi.
