Apărătorul Arhiepiscopului Tomisului a explicat că ÎPS îl chestiona pe reporter despre bogăţia lui spirituală Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încă nu a început urmărirea penală faţă de Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, pentru faptele de luare de mită şi complicitate la fals intelectual. În opinia avocaţilor săi, acesta este un semn că procurorii şi-au dat seama că tot cazul reprezintă doar o făcătură.
Dan Frangeti, unul dintre cei trei reprezentanţi legali ai Arhiepiscopului Tomisului, a declarat că, până la acest moment, prelatul nu a fost chemat pentru audieri la Parchet. Totodată, acesta a precizat că nici părintele Emil Cosmin Brăescu, cercetat pentru complicitate la luare de mită şi fals intelectual, nu a fost citat de procurori. „Nu s-a început urmărirea penală faţă de Înalt Preasfinţia Sa Teodosie", a afirmat Frangeti. „Procurorii nu au probe", a precizat avocatul, adăugând că, „în afară de imaginile acelea trucate, nu sunt alte probe la dosar". „În opinia mea, anchetatorii şi-au dat seama că au de-a face cu un montaj de imagini şi, vă imaginaţi, dacă eu mi-am dat seama imediat de asta, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are specialişti care să stabilească acest lucru", a spus Frangeti. Întrebat cum şi-a dat seama că filmuleţul este trucat, avocatul Înalt Preasfinţiei Sale a venit prompt cu un exemplu: „Ştiţi momentul acela din montaj când ÎPS pare că-l întreabă pe reporter dacă este bogat? Ei bine, Înalt Preasfinţia Sa mi-a explicat că, de fapt, erau într-un moment în care întreba despre bogăţia lui spirituală". „Clar, dacă vă uitaţi la filmuleţ şi sunteţi atentă şi la sonor, nu aveţi cum să nu vedeţi că este vorba despre un trucaj", a precizat avocatul. Nu în ultimul rând, Dan Frangeti a ţinut să explice că Arhiepiscopul Tomisului a făcut un jurământ de sărăcie şi că nu îl interesează banii. „Înalt Preasfinţia