Alegerile ce vin pot deveni, în ordine istorică, un prim pas în transformarea elitei guvernante.

Mici, şepci electorale, afişe, telefoane mobile, tricouri, pantofi: din întregul arsenal de obiecte pe care îl putem asocia, în aceste zile, simbolic, cu alegerile pentru Parlamentul European, proiectul politic european al României este absent. Este vorba de o absenţă pe care nici măcar agresiva prezenţă a primarilor de sector, în câteva dintre cartierele bucureştene, nu o poate compensa. Imaginea surâsului fermecător al domnilor Cristian Popescu–Piedone sau Marian Vanghelie este marca unui eveniment care riscă să devină anodin.

În cazul liberal sau social-democrat, alegerile de peste câteva zile înseamnă o provocare precisă, vizibilă în maniera în care însăşi campania este imaginată şi ţintele definite. Este vorba de un obiectiv care nu are nimic în comun cu marile dezbateri în marginea constituţionalismului european. PSD şi PNL sunt unite în tentativa de convertire a obsesiei antiprezidenţiale în motorul mobilizării electorale. Sprijinite, dincolo de orice precauţie deontologică, de câ­teva dintre marile instituţii de televiziune, cele două partide sunt angrenate, recurgând la artificii retorice proprii, într-o operaţiune de demonizare a preşedintelui Băsescu.

Genial şef de orchestră social–democrat, Marian Vanghelie este preotul noului cult închinat viitorului preşedinte socialist al republicii. În oglindă, filipicele lui Crin Antonescu sunt menite să întărească efigia noului Barack Obama, salvator al României ameninţate de autoritarismul prezidenţial. Punerea în scenă maschează cu dificultate populismul ce invadează spaţiul public în ultimele luni.

Incontestabil, miza autentică a competiţiei electorale este legată de identificarea modalităţii graţie căreia politica internă se poate detaşa de vulgaritate, excese verbale şi patronaj local cvasif