Zi de sărbătoare, luni 25 mai, pentru toată suflarea din localitatea Comăna şi nu numai! Sute de oameni au venit la târgul de animale organizat pentru prima oară, după o pauză de zeci de ani. Fie că au vândut, fie că au cumpărat, cu toţii s-au bucurat şi s-au simţit bine la târg, mai ales că autorităţile locale le-au pregătit şi un mic spectacol de muzică populară.
După zeci de ani, târgul de la Comăna de Jos a fost redeschis. Sute de oameni din toată comuna, dar şi din localităţile apropiate s-au adunat la marginea satului unde a fost organizat acest eveniment. „De vreo 6 ani, ne tot chinuim să lansăm acest târg, vorbesc aici de reprezentanţii Primăriei, însă nu am reuşit decât acum. Ne bucurăm foarte mult că a venit atâta lume. Avem bâlci, tobogan, spectacol, de toate. Oamenii să vină doar şi vor fi mulţumiţi şi cred că vor face şi afaceri bune“, ne-a spus Viorel Grusea, primarul comunei Comăna. „Ca fiu al satului Comăna, mă bucur nespus că s-a reînfiinţat târgul de animale care nu a mai funcţionat din 1947. Mă bucur mult că ai mei consăteni au de acum un târg de al lor şi îl felicit pe primar pentru această iniţiativă”, ne-a spus Alexandru Boieriu.
Unii au venit să vândă, alţii să cumpere. „Eu vreau să vând vaca şi mă bucur că deja am găsit oameni interesaţi să cumpere. Sunt din Comăna şi dacă nu era acest târg, trebuia să o leg de căruţă şi să merg cu ea cine ştie câţi kilometri”, „Eu vreau să cumpăr un cal. Am văzut câţiva, dar deocamdată nu ştiu spre care să mă orientez”, ne-au spus câţiva târgoveţi.
Alţii au venit pur şi simplu să mănânce un mic şi o bere, dar şi să se întâlnească cu prietenii şi vecinii. Iar oferta, bineînţeles a fost destul de bogată. „Ne simţim foarte bine. Am ieşit şi noi la târg. Am venit să luăm pulsul şi să ne cinstim cu un mic, un rachiu sau o bere”, ne-a spus un sătean.
Cei mai fericiţi au fost vârstn