Romania libera a identificat zece proiecte importante care au fost anuntate sau chiar incepute de autoritati, dar nu au fost finalizate pana acum. Deblocarea acestora ne-ar putea ajuta sa depasim mult mai usor criza.
Aproape in toate domeniile economiei – infrastructura, industrie, agricultura, turism, servicii sau IT – exista exemple de proiecte discutate sau chiar incepute de catre autoritati si care in final au devenit tot atatea esecuri rasunatoare. In unele dintre ele s-au pompat sume importante de bani, pentru a fi apoi abandonate. Altele au reprezentat supape prin care s-a realizat transferul unor sume de bani, in mod ilicit, de la buget catre buzunarul unor privati.
In fine, o serie de initiative care au dat un puternic avant economic unor tari din Occident au ramas in Romania la stadiul de bune intentii (autostrazile, parcuri IT, modernizarea turismului). Pentru toate esecurile de mai sus vinovatia apartine guvernantilor din toate partidele care au gestionat gresit – involuntar sau cu buna stiinta – aceste proiecte. Cu toate acestea, proiectele mai pot fi resuscitate prin investitii de la buget facute inteligent si, mai ales, cu buna-credinta. Romania libera va prezinta – fara a avea pretentia unei liste definitive si complete – zece astfel de investitii, care ar putea stimula iesirea Romaniei din criza.
Autostrada "Coridorul IV"
Autostrada "Coridorul IV" a fost proiectata pentru a avea o lungime de 855 kilometri. Doar doua parti din aceasta artera au fost finalizate: 162 de kilometri intre Bucuresti si Constanta si Autostrada Bucuresti-Pitesti (111 km). Au mai ramas de construit 459 de kilometri intre Pitesti-Sibiu-Deva-Arad-Nadlac. Aceasta ruta este de altfel cea mai circulata din tara, reprezentand principala legatura a Romaniei cu tarile din Occident. Din cauza aglomeratiei, drumul de la Pitesti la Nadlac se parcurge