Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eliberare Stănculescu: Motivarea instanţei

Publicat in Jurnalul, marți 2 iunie 2009 ·

Generalul (r) Victor Athanasie Stănculescu n-a fugit de răspunderea penală, deşi se putea ascunde în orice loc din lume, după comiterea faptelor a jucat un rol de prim rang în transformarea României, nu este pericol public şi este grav bolnav, acestea sunt motivele pentru care deţinutul a fost eliberat din penitenciar pentru un an.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (TMTB) a dat publicităţii motivarea deciziei de la 12 mai a.c. prin care a admis întreruperea pentru un an a pedepsei de 15 ani de închisoare pe care o primise generalul Stănculescu în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

"Cu privire la lipsa pericolului concret pentru ordinea publică, Tribunalul constată că faptele pentru care a fost condamnat au avut loc cu aproape 20 de ani în urmă şi că petentul condamnat, ulterior săvârşirii faptelor, a jucat un rol de prim rang în transformarea ţării, în trecerea la statul de drept şi consolidarea acestuia, fapt pentru care nu poate să reprezinte un pericol public.

Este de reţinut şi aspectul că nu s-a sustras judecăţii sau executării pedepsei, acesta având numeroase posibilităţi de a se stabili în orice alt loc din lume", se arată în motivarea instanţei. "Situaţia de boală în care se află numitul Stănculescu Victor Athanasie are caracter de mare urgenţă, într-o interpretare clinică neuro-cardiologică şi de laborator. (...)

Va putea beneficia de supraveghere medicală, posibilă numai în unităţile medicale de vârf", mai reţine judecătorul, care arată că Stănculescu suferă de o "boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei". Stănculescu nu poate părăsi Bucureştiul fără acceptul instanţei.

Generalul (r) Victor Athanasie Stănculescu n-a fugit de răspunderea penală, deşi se putea ascunde în orice loc din lume, după comiterea faptelor a jucat un rol de prim rang în transformarea României, nu este pericol

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum o ora
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Un bărbat înarmat cu un cuţit încearcă să intre în biroul premierului belgian demisionar Alexander De Croo, absent, după ce ameninţă militari care-l imobilizează

News.ro acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost arestat luni după ce a încercat să pătrundă în birourile premierului demisionar belgian Alexander De Croo, care nu se afla la Cancelaria la momentul incidentului, la Bruxelles, iar o anchetă a fost deschisă în ve

Israelienii de la Elbit Systems vor furniza României o soluţie avansată de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS). Compania a obţinut în România un contract de 60 de milioane de dolari

News.ro acum 2 ore
Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmann

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum o ora
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum o ora
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 2 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Nadia Comăneci, apariție strălucitoare la gala decernării Globurilor de Aur (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci a participat seara trecută la festivitatea prilejuită de decernarea Globurilor de Aur. Pentru acest eveniment, Nadia Comăneci a ales să poarte o salopetă de culoare albastră. Nadia a participat la acest eveniment

Miriam Bulgaru a acces în turul doi al calificărilor la Australian Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru a acces, luni, în turul doi al calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bulgaru, 26 de ani, locul 213 WTA, a trecut în primul tur de italianca Giorgia Pedone, scor 6-2, 6-3. Meciul a durat o o

Situația pensiilor speciale în decembrie 2024. Numărul a scăzut, dar rămâne peste pragul de 410.000 de beneficiari

Ziare.com acum 2 ore
Numărul beneficiarilor pensiilor speciale a atins cifra de 412.536 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), și a înregistrat o scădere ușoară față de luna precedentă. Cel mai mare număr

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 4 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Vremea

București
acum

lun.

0°/8°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°