Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aura Urziceanu, aşteptată cu nerăbdare la Londra

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 iunie 2009 ·

După o absenţă de 20 de ani, Aura Urziceanu va concerta din nou la Londra, pe 12 iunie, la Jazz Cafe, scrie ediţia on-line a publicaţiei „The Times”. „Cântăreaţa Aura Urziceanu, printre ai cărei fani s-au numărat Duke Ellington şi Quincy Jones, se întoarce la Londra după 20”, scrie sursa citată. Sursa: Andrei Spirache Duke Ellington a fost unul dintre marii fani ai Aurei Urziceanu (62 de ani) şi a descris vocea româncei ca fiind „perfectă”. De-a lungul timpului, Urziceanu a fost în turnee alături de Quincy Jones şi a cântat pe aceeaşi scenă cu Sarah Vaughn şi Ella Fitzgerald, iar acest lucru „a transformat-o într-o comoară naţională pentru România”, scrie „The Times”, care laudă calităţile vocale ale cântăreţei, regretând că în ţara natală nu are parte de recunoaşterea care i s-ar cuveni.

Restaurantul norocos

Duke Ellington a descoperit-o pe Aura Urziceanu, datorită unui restaurant chinezesc arhiplin. În 1971, românca avea un contract cu un club de jazz din Winnipeg, aflat deasupra unui restaurant chinezesc. Fiindcă în acel local nu exista niciun loc liber, Duke Ellington s-a dus la clubul de jazz. „Aproape că am leşinat când mi s-a spus că este în public. Când mi-au spus să mă duc la masa lui am refuzat. La scurt timp după aceea, managerii lui m-au chemat la o întâlnire şi mi-au spus: «Putem să facem din tine cea mai mare vedetă din lume, dar trebuie să ne dai totul. Nu poţi avea familie. Nu poţi lăsa pe nimeni să se apropie de tine». Dar aveam un soţ şi un copil şi nu puteam să le întorc spatele. Le-am spus: «Voi munci din greu pentru voi, dar nu în condiţiile astea»”, a povestit Urziceanu, care a plecat apoi într-un turneu de trei ani cu Duke Ellington.

Ella Fitzgerald, un nou univers

Încă de mică, Aura Urziceanu a fost încurajată de tatăl său, care este violonist, să ia lecţii de muzică clasică, iar la vâ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum o ora
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum o ora
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Drone neidentificate, reperate în apropierea a trei baze americane în estul Angliei, anunţă US Air Force

G4Media acum 17 minute
Drone au fost reperate în apropierea unor baze americane în Regatul Unit, în mai multe rânduri, începând de la 20 noiembrie, inclusiv la începutul acestei săptămâni, anunţă Forţele Aeriene americane (US Air Force), care precizează că acestea nu sunt

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Ministrul chinez al apărării este anchetat într-un dosar de corupție

HotNews acum 3 ore
Ministrul chinez al apărării, Dong Jun, este investigat ca parte a unei ample anchete anticorupție care a ajuns la vârful Armatei Populare de Eliberare, a relatat miercuri Financial Times, citat de Reuters. Dong este al treilea ministru al apărării

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum o ora
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°