Cele trei cuptoare de ars ceramică şi patru de topit minereuri au fost descoperite în parcarea din centrul oraşului
Cuptoarele au fost descoperite în timpul lucrărilor la parcarea din centrul vechi al oraşului. Cele trei cuptoare de ars ceramică şi patru de topit minereuri sunt dovada vie a faptului că târgul Botoşaniului exista încă de la sfârşitul anilor 1300 şi nu din 1439 aşa cum se ştia până acum.
„Din punct de vedere cronologic datează din epoca lui Alexandru cel Bun, din prima jumătate al sec al XV lea şi sunt o adevărată premieră arheologică în aria municipiului Botoşani. În sensul că, prin vechime probeză un orizont de locuire care este anteritor monentului din care este cunoscută prima atestare din anul 1439”, a precizat arheologul Florin Hău.
Specialiştii spun că zona în care au găsit vestigiile este de fapt vechiul târg meşeşugăresc şi că centrul târgului era concentrat în zona Bisericii „Sfântul Gheorghe”.
„Cuptoarele erau surse importante de incendiu şi normal că ele trebuiau să apară la o distanţă considerabilă de centrul târgului, de zona locuită. De aceea spun că aici era zona industrială”, explică Florin Hău. Acesta nu exclude posibilitatea ca în timp, să mai fie găsite şi alte cuptoare. De altfel, mumcitorii încearcă să scoată la suptafaţă al optulea cuptor., din care acum se vede doar o parte.
Care sunt soluţiile autorităţilor pentru conservarea vestigiilor aflaţi Mâine în Adevărul de Seară