Cu acte în regulă, Ştrandul Tineretului a fost furat. Baza sportivă a fost lăsată în paragină, bazinele au fost închise, iar în 2005, consilierii generali ai municipiului au aprobat un PUZ pentru omul de afaceri Puiu Popoviciu, fără acordul arhitectului-şef al Capitalei. Aici urmează să se construiască un complex din beton şi sticlă, cu cele mai înalte turnuri din oraş.

Sfârşit de mai, după o zi ploioasă, între Kiseleff şi Bd. Mărăşti… Lumină strălucitoare şi aer curat (miroase a pădure), de nu-ţi vine să crezi că eşti în Bucureşti. Intri în parc şi primul lucru de care dai este o cârciumă: McMonis Restaurant & Gardens. E nuntă. Muzici şi jeepuri negre din care coboară cucoane cu păr lipit şi rochii lucioase. „Unde e ştrandul?“– îl întreb pe tipul în uniformă roşie. „Ce ştrand?“ – face omul năucit. Are dreptate, aici nu e, adică nu mai e niciun ştrand, deşi locul e încă ştiut în oraş ca Ştrandul Tineretului.

Pe aleea laterală din spatele restaurantului, într-un tufiş, cotcodăcesc închise nişte bibilici, vecine cu un ponei murdar şi plictisit. Înaintezi într-un soi de zonă crepusculară: bănci semiprăbuşite, cu vopsea veche, scorojită, crengi uscate, buturugi putrede, peturi de bere, bidoane de plastic sparte, bălării, iarbă crescută în dezordine şi, în fine, ştrandul. Din şase bazine, două mai pot fi recunoscute ca atare. Unul cu apă îndoielnică în care se bălăcesc câteva raţe sălbatice, celălalt, gol, cu fundul şi pereţii murdari. Malurile bazinelor sunt surpate pe alocuri şi din praful adus de vânt au crescut pălămide înalte. Asfaltul e surpat din loc în loc şi din el ţâşnesc smocuri de iarbă. În dreapta, vestiarele. Sau ce a mai rămas din ele. Scânduri putrede, uşi smulse sau într-o rână, lacăte inutile, ruginite. Câteva resturi de copertină, acoperişuri cu tablă ruginită smulsă de vânt, schelete metalice contorsionate, o ţeavă strâmbă, altădată duş,