România a participat la Cannes anul acesta cu trei lungmetraje realizate de şapte regizori. Cele trei filme fac parte din registre diferite: o comedie nostalgică despre Epoca de Aur, un policier atipic şi o comedie de moravuri.

Unul dintre cele mai aşteptate filme din secţiunea Un Certain Regard de anul acesta a fost omnibusul produs de Cristian Mungiu – Amintiri din Epoca de Aur. E scris şi regizat de 5 regizori: Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Cristian Mungiu şi e structurat în şase episoade-povestiri (sau, cum sunt numite ele în film, „legende“). La Cannes au fost proiectate câte cinci, în loc de şase, poate din cauza lungimii, iar la proiecţia la care am fost eu: Legenda activistului în inspecţie, Legenda politrucului zelos, Legenda şoferului de găini, Legenda poliţistului lacom, Legenda vânzătorilor de aer.

A lipsit Legenda fotografului oficial. Filmul merge mai departe cu reconstituirea/amintirea/reevocarea perioadei ceauşiste, când cei cinci erau copii, şi pe care Mungiu o începuse cu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. El declară: „Am vrut ca după 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi până la următorul meu film de autor să ofer publicului român o comedie, iar Amintiri din Epoca de Aur, film episodic şi colectiv, îmbină punctele de vedere a cinci colegi de generaţie cărora le-a făcut plăcere să Recupereze, să Refolosească şi Recondiţioneze amintirile din perioada nopţilor pierdute la bairamuri, video şi cozi“.

Tonul îmbină nostalgie şi umor, un umor care e perceput de străinii care nu au trăit acele vremuri în aceeaşi măsură ca românii care le-au trăit. O demonstrează reacţiile publicului de la proiecţiile de la festival – spontane şi corecte. Remarcabilă e unitatea ansamblului, practic nu se simte diferenţa de regie de la un episod la altul. Pe scurt, cele cinci episoade spun poveştile următoare:

Legenda ac