Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai mari credite ipotecare

Publicat in Ziua Constanta, marți 2 iunie 2009 ·

În ultimele luni, băncile au tot mărit costul creditelor astfel încât acestea au ajuns să fie imposibil de contractat pentru cea mai mare parte a consumatorilor. 

Potrivit unui studiu efectuat de Hotnews, cele mai mari credite se află în oferta Bancpost. A fost luat un exemplu, pentru creditele ipotecare în lei, la care a fost luat în considerare o sumă de 300.000 de lei, returnabilă în 30 de ani. Calculând pe baza acestor două condiţii, de departe cele mai scumpe credite se afla în oferta Bancpost, DAE fiind de 32.79%, respectiv 32.14%. Daca contractezi un credit ipotecar de la aceasta bancă, primeşti 300.000 de lei şi returnezi 2.4 milioane lei în 30 de ani, deci de 8 ori mai mult.

Pe locul trei, la mare distanţă, se afla creditul ipotecar in lei de la Millenium Bank. Acest credit presupune plata a 2.17 milioane lei pentru cei 300.000 împrumutaţi, DAE fiind de 27.59%.

În cazul creditelor ipotecare în euro, pe primele două locuri se afla tot două oferte ale Bancpost cu o DAE de 20.35%, respectiv 19.75. Pentru un credit în valoare de 50.000 euro contractat pe 30 de ani, clientul este nevoit să returneze de aproape cinci ori mai mult, suma finală fiind de 247.000 euro.

Pe locul trei, la mare distanta de Bancpost se află creditul ipotecar în euro de la Banca Transilvania cu o DAE de 14%, pentru 50.000 de euro împrumutaţi clienţii fiind nevoiţi să returneze 197.000 euro.

Şi la creditele de nevoi personale tot Bancpost se află pe primul loc. Dacă luăm un credit de nevoi personale fără garanţii în valoare de 10.000 lei pentru o perioada de cinci ani. la Bancpost, suma totală ce urmează a fi returnată reprezintă dublul sumei împrumutate, deşi perioada derulării contractului este de doar cinci ani.

Pe locul doi se află ATE Bank al cărei credit de nevoi personale are o DAE de 35.29%. Pe locul trei este Raiffeisen cu 35.01%.

La credit

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°