Vladimir Tismăneanu: „Avea ceea ce se cheamă o nobleţe interioară, un simţ adânc şi acut al onoarei, al decenţei şi al civilităţii”.
S-au împlinit 95 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu. L-am cunoscut pe dl Coposu în 1990. Am purtat numeroase discuţii la Bucureşti şi Washington despre situaţia politică din ţară, din lumea postcomunistă în general, despre Iuliu Maniu şi tradiţia PNŢ, despre viaţa politică şi culturală interbelică.
Graţie lui Costin Borc, secretarul său personal şi bunul meu prieten, am avut şansa multor întâlniri la ceas de seară, a unor conversaţii pe care nu le voi uita vreodată.
Corneliu Coposu a fost o personalitate deschisă, ostilă conformismelor şi oportunismelor resentimentare, adversar al oricărui fundamentalism ideologic ori de altă natură. A fost un om cu o viziune precisă despre ce trebuie şi ce nu trebuie să fie România posttotalitară. Nu era niciodată un om încruntat, avea un extraordinar simţ al umorului, era un raconteur înăscut, care ştia să rămână senin chiar atunci când se întâlnea cu ignominiile cele mai dizgraţioase.
Atât în cercuri intime, dar şi public, Corneliu Coposu a depus mărturie despre sacrificiile generaţiei sale, despre lupta pentru democraţie în acei teribili ani 1944-1947, despre supliciul marilor figuri istorice ale României. Corneliu Coposu a fost simbolul unei lumi care a fost distrusă de teroarea comunistă, valorile sale fiind cel mai mare duşman al hybris-ului pseudo-modernizării de tip sovietic. Pot depune mărturie pentru atitudinea sa inflexibil opusă oricărei forme de şovinism, rasism şi antisemitism. Exclusivismul etnic ori religios îi repugnau.
Cristian Preda a descris impecabil atitudinea profund morală şi moştenirea politică care l-au definit pe Corneliu Coposu: “A fost unul dinte puţinii politicieni de dreapta cu convingeri veritabile. A
