Românii nu par a fi deloc interesaţi de scrutinul care urmează să se desfăşoare peste doar câteva zile. După cum arată datele celor mai recente cercetări sociologice, este foarte probabil ca aceste alegeri europarlamentare să stabilească un record în privinţa absenteismului. Potrivit sondajului INSOMAR, dat publicităţii în luna aprilie, care „a măsurat” şi participarea la vot, la întrebarea „Dacă veţi merge la vot pentru Parlamentul European, cu ce partid sau candidat independent veţi vota?”, 47% dintre subiecţi au declarat că nu votează, nu sunt hotărâţi sau nu au dat un răspuns. În 2007, la primele alegeri europene la care au participat cetăţenii români, prezenţa la vot a fost de numai 28,82%. România nu ar face însă excepţie la acest capitol. Potrivit unui eurobarometru, la nivelul celor 27 de state UE, rata absenteismului ar putea atinge 66%, cetăţenii europeni fiind din ce în ce mai puţin interesaţi de alegerile pentru PE. (R.D.)
Românii nu par a fi deloc interesaţi de scrutinul care urmează să se desfăşoare peste doar câteva zile. După cum arată datele celor mai recente cercetări sociologice, este foarte probabil ca aceste alegeri europarlamentare să stabilească un record în privinţa absenteismului. Potrivit sondajului INSOMAR, dat publicităţii în luna aprilie, care „a măsurat” şi participarea la vot, la întrebarea „Dacă veţi merge la vot pentru Parlamentul European, cu ce partid sau candidat independent veţi vota?”, 47% dintre subiecţi au declarat că nu votează, nu sunt hotărâţi sau nu au dat un răspuns. În 2007, la primele alegeri europene la care au participat cetăţenii români, prezenţa la vot a fost de numai 28,82%. România nu ar face însă excepţie la acest capitol. Potrivit unui eurobarometru, la nivelul celor 27 de state UE, rata absenteismului ar putea atinge 66%, cetăţenii europeni fiind din ce în ce mai puţin interesaţi de alegerile pentru PE