Criza a atins din nou Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, craiovenii fiind nevoiţi să-şi plătească analizele. Bătrâni şi bolnavi, câţiva doljeni s-au dat bătuţi în faţa vieţii astăzi, după ce au aflat că trebuie să-şi plătească analizele medicale de care au nevoie. Asta pentru că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Craiova nu mai are fonduri disponibile pentru acest segment. „Suntem bătrâni şi bolnavi, avem şi copii, nepoţi pe care trebuie să-i mai şi ajutăm, deşi abia avem ce pune pe masă de multe ori. De unde bani să mai plătim şi analizele, o să murim în pace”, au spus aproape la unison mai mulţi bătrâni aflaţi astăzi la Policlinica SCJU Craiova.
SCJU a ajuns din nou într-o situaţie critică după fondurile aferente analizelor medicale ale pacienţilor care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate au fost epuizate. „Bugetul total care ne-a fost alocat pentru segmentul analizelor medicale ale pacienţilor trimişi la noi de medicii de familie sau medicii specialişti a fost de doar aproape 500.000 de lei pentru întreg anul 2009. În condiţiile în care noi cheltuim cu aceste analize aproximativ 150.000 de lei pe lună, era de aşteptam că vom ajunge în situaţia să punem pacienţii să-şi plătească investigaţiile medicale. Pentru luna iunie am avut doar 3.000 de lei alocaţi segmentului, bani care s-au terminat încă din prima zi a lunii”, a declarat Bogdan Fănuţă, directorul medical al SCJU Craiova.
Spitalul a contactat CJAS
Singurele măsuri care ţineau de competenţa reprezentanţilor unităţii medicale au fost luate. „Noi am contactat deja Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dolj, care la rândul ei a luat legătura cu CNAS, dar din păcate răspunsul pe care l-am primit nu a venit cu o soluţie pentru problema cu care ne confruntăm”, a mai precizat Fănuţă.
Oamenii cu probleme de sănătate care au ven