Brăila este unul dintre puţinele oraşe din ţară care mai are un sistem de termoficare funcţional. Ce-i drept, nu la capacitatea maximă, cu mai puţin de jumătate din clienţii de altă dată, dar a reuşit să supravieţuiască concurenţei din mediul privat, care a promovat intens soluţii individuale de încălzire şi astfel încă mai este pe picioare sau "alive and kicking", cum spune americanul.

De bine de rău, tariful perceput pentru serviciile oferite este la un nivel suportabil, clienţii rămaşi îşi achită cu o mai mare rigurozitate datoriile curente la apă caldă şi căldură, reclamaţiile cu privire la calitatea serviciilor nu au mai venit în avalanşe, aşa cum se întâmpla în iernile trecute, cu bani de la bugetul de stat s-au făcut şi investiţii în modernizarea unor părţi din sistem... Nu zic că acul barometrului bate spre zona de roz, pentru că situaţiile financiare raportate de CET arată că se adâncesc pierderile şi, de la an la an, se afundă tot mai mult în datorii. (Aici a intervenit salvator municipalitatea, care a reuşit să dea cât de cât o stabilitate financiară sistemului, în ideea că într-un an sau doi, îl va privatiza). Una peste alta, lucrurile păreau că se mişcă. Ei bine, relativa stabilitate despre care vorbeam este serios zdruncinată de o lovitură sub centură. Spun "sub centură" pentru că vine din interiorul sistemului, mai precis chiar din partea angajaţilor care îl deservesc şi mănâncă o pâine de pe urma lui. În urmă cu mai bine de un an, organizaţia sindicală a salariaţilor CET a dat în judecată societatea, cerând alinierea pragului minim de salarizare la nivelul ramurii industriale din care societatea face parte. Instanţa a dat câştig de cauză salariaţilor, ceea ce pentru CET înseamnă un efort financiar greu de dus. Drept urmare, s-a încercat o amânare a inevitabilului, fapt ce a condus la inflamarea relaţiilor dintre sindicat şi conducere. Ba chiar s