Statele Unite se numără "printre cele mai mari ţări musulmane ale planetei", a declarat ieri, pentru Canal+ , preşedintele american Barack Obama. El urmează să susţină mâine, la Cairo, un discurs important de reconciliere adresat lumii musulmane. "Statele Unite şi lumea occidentală trebuie să înveţe să cunoască mai bine islamul. Altfel, dacă sunt număraţi americanii musulmani, vom vedea că Statele Unite se numără printre cele mai mari ţări musulmane de pe planetă" , a declarat el.
"Ceea ce încerc să fac este să creez un dialog mai bun, pentru ca lumea musulmană să înţeleagă mai bine cum SUA, dar, mai general, lumea musulmană, percep unele probleme dificile, ca terorismul sau democraţia" , a explicat Obama.
După o etapă în Arabia Saudită, el se va duce joi al Cairo, pentru a-şi onora una dintre promisiunile din campanie.
"Indiferent de religia lor, cei care construiesc şi nu cei care distrug sunt cei care lasă în urma lor o moştenire ce va dăinui", a spus Obama. "Cred că acum există un conflict între cei care susţin că islamul este ireconciliabil cu viaţa modernă şi cei care cred că, din contră,. islamul a ştiut mereu să evolueze odată cu progresul" , a precizat preşedintele.