S-a pus la propriu, de-a curmezişul împotriva lucrărilor din Parcul Lunca Jiului. Azi noapte, în jurul orei 02.00, un craiovean bine dispus a fost propulsat cu automobilul pe care îl conducea din buldozer în buldozer, după ce a pierdut controlul maşinii din cauza vitezei excesive. A călcat pedala de acceleraţie mai mult decât trebuia şi a ajuns la spital cu traumatisme uşoare, alături de cei doi pasageri din Skoda Octavia pe care o conducea. Craioveanul Păun Gheorghe (49 ani) s-a urcat la volan după ce a consumat câteva păhărele bune de alcool, iar teribilismul său l-a costat scump. „Azi-noapte, în jurul orei 2.00, şoferul Skodei a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns cu automobilul în parcul Lunca Jiului unde a intrat în coliziune cu mai multe utilaje aflate la faţa locului pentru executarea lucrărilor.
Din incident a rezultat rănirea şoferului şi a celor doi pasageri din autoturism, cei trei fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova pent5ru îngrijiri medicale”, a declarat Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)Dolj.
Craioveanul euforic s-a ales cu dosar penal şi riscă să petreacă o buna bucată de vreme după gratii. „În urma efectuării etilotestului s-a stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală uşoară, urmând să fie înaintat Judecătoriei Craiova”,a mai precizat Căpraru.
Autorităţile aşteaptă acum o adresă de prejudiciu de la SC. DELTA ACM 93, societatea care execută lucrările de reabilitare din parcul Lunca Jiului, urmând ca vinovatul să plătească şi pagubele cauzate.