Spectacolele de interior joacă rolul principal în această seară şi propun poveşti inedite despre dragoste, în diferitele ei ipostaze. De exemplu, croatul Robert Raponja prezintă o poveste în care dragostea se reciclează la nesfârşit Iubitorii de teatru care au ratat primele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru vor avea ocazia să revadă în această seară două dintre cele mai apreciate spectacole care au fost prezentate până acum în cadrul festivalului. Astfel, spaniolii de la Cla y Canto, vor readuce în prim plan frumuseţea unor zmeie uriaşe, care vor zbura deasupra Pieţei Mici, de la ora 21.30, pregătind drumul următorului spectacol, ce va avea loc în Piaţa Mare, de la ora 22.30. În regia Julietei Aurora Santos, piesa “Daimonion”, care a strâns luni seara sute de spectatori în centrul oraşului, va aduce încă o dată în atenţia publicului un spectacol ce combină teatrul şi circul, acrobaţiile la înălţime cu dans, muzică originală şi efecte video.
Dragostea se reciclează la “Radu Stanca”
De la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional “Radu Stanca” va fi prezentată una dintre cele mai aşteptate piese din cadrul festivalului, pentru care o mare parte din bilete s-a vândut cu mult înainte de începerea ediţiei de anul acesta. Regizorul croat Robert Raponja va pune în scenă, prin intermediul actorilor sibieni, piesa “Love factory”, o piesă despre dragostea care se reciclează la nesfârşit, care a avut premiera în data de 9 mai. Piesa este despre o actriţă celebră de teatru care joacă în “Dama cu camelii”, a lui Alexandre Dumas şi care începe să transpună în propria viaţă trăirile din piesă. Trăieşte dragostea adevărată alături de partenerul de scenă, însă în momentul în care intră în lumea televiziunii şi descoperă puterea banilor, teatrul şi dragostea adevărată îşi pierd importanţa în viaţa ei, descoperind că dragostea este reciclată la nesfârşit. Spec