Conform agendei, sâmbătă, 3 iunie 1989, primirile la Cabinetul 2 au început la ora 10:10 şi s-au sfârşit la ora 14:00.
Cu fiecare dintre interlocutorii sfârşitului de săptămână - Constantin Radu, C. Mihulecea, Poliana Cristescu, Victor Ciobanu şi Ion Ursu -, Elena Ceauşescu a petrecut cel puţin o jumătate de ceas.
Dac-ar fi să ne închipuim acea zi de primăvară târzie cu ajutorul mărturiilor apropiaţilor, cu mare probabilitate, Elena Ceauşescu plecase ca de obicei de la reşedinţă în urma lui Nicolae Ceauşescu. În vreme ce deseori el mergea sâmbăta direct în vizită de lucru pe şantierele mari ale Capitalei, ea se ducea în biroul de la sediul CC. În ultimii ani făceau drumul separat. De ce? Imposibil de răspuns prin recursul la amintirile cuiva care i-ar cita pe vreunul dintre Ceauşeşti. Colonelul (r) Adrian Eugen Cristea a fost adjunctul şefului Direcţiei a V-a a Securităţii din 1979 şi până în iunie 1989, când s-a pensionat. Declaraţiile sale despre intimitatea cuplului Ceauşescu sunt revelatoare.
Nici unul dintre ofiţerii care-i aveau în obiectiv pe Ceauşeşti nu-şi depăşea competenţele stabilite. Nici unul dintre ei - nici măcar comandanţii - nu puneau întrebări suplimentare subalternilor trimişi în vreo misiune mai deosebită, cum ar fi vizita Elenei Ceauşescu la cumnata Adela Petrescu ori depunerea salariilor ei pe carnetele de CEC ale "copiilor". Altfel s-ar fi "interpretat" la modul cel mai periculos, în sensul de "racolat" de un alt serviciu de informaţii. Adică nici mai mult, nici mai puţin decât spionaj, trădare de patrie etc. Spre deosebire de habitatul celorlalţi demnitari, nici "tehnică" nu s-a introdus în spaţiile private şi birourile lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. "Ascultaţi" erau, în schimb, toţi aceia care lucrau acolo - de la menajeră la bucătari. Ofiţerii care-i aveau în obiectiv pe aceştia nu aflau însă
