Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Secretele dacilor atrag elevii în tabere

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

O zi de tabără la Costeşti şi Căprioara, cu trei mese incluse, costă peste 50 de lei. Taberele şcolare din judeţul Hunedoara sunt printre cele mai cotate din ţară. Reprezentanţii Direcţiei pentru Tineret din Hunedoara au spus în această dimineaţă că toate cele 160 de locuri au fost ocupate, iar pentru multe dintre acestea s-au făcut rezervări încă de anul trecut. Elevii cei mai interesaţi de vacanţele la Costeşti şi Căprioara sunt cei din alte judeţe, dar şi micii hunedoreni aleg să petreacă vacanţa mai departe de casă.

,,Aşa cum se întâmplă de obicei, hunedorenii vor să meargă în alte judeţe şi invers. În general, tinerii noştri preferă Braşovul, Valea Prahovei şi Constanţa”, a declarat directorul general al Direcţiei Judeţene pentru Tineret, Cristian Grigoraş.

Excursii în cetatea dacilor

Taberele îşi vor primi elevii pe 15 iunie, iar ultima serie de tineri va pune punct distracţiei pe 15 septembrie. Potrivit lui Cristian Grigoraş, tabăra de la Costeşti a suferit îmbunătăţiri radicale, numărul locurilor fiind suplimentat cu 30. Elevii care au optat pentru această locaţie drept destinaţie pentru vacanţa de vară vor avea parte de o tabără tematică, mai precis vor fi puşi la curent cu civilizaţia şi cultura dacică. Vor participa la ateliere de olărit şi vor vizita Sarmisegetusa Regia. Cazarea se va face în camere cu patru până la opt paturi. Pentru asemenea condiţii, fiecare copil va scoate zilnic din buzunar sume cuprinse între 52 şi 60 de lei.

Întârziaţii merg la Straja

Cei care nu s-au grăbit să-şi rezerve în perioada 15 iunie-15 septembrie un loc în taberele şcolare din judeţ mai au totuşi o posibilitate. Direcţia Judeţeană pentru Tineret pune la dispoziţia celor interesaţi două unităţi particulare de cazare la Straja, locaţii ce includ 200 de locuri disponibile la ora actuală. Preţul acestor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru Cotroceni

News.ro acum 14 minute
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

Vin pensiile pe luna ianuarie. Poștașii vor bate la ușă începând de joi

Ziare.com acum 29 minute
Distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie va începe joi, 9 ianuarie 2025, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, anunță Compania Națională Poșta Română (CNPR). Potrivit unui comunicat al companiei, transmis

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 5 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Doi localnici au murit în incendiile din Los Angeles. Câteva celebrităţi sunt printre zecile de mii de persoane care au fugit din calea flăcărilor

Ziare.com acum 58 minute
Două persoane din rândul civililor au murit şi mai multe au fost rănite „grav”, în timp ce incendiul Eaton continuă să se extindă, au anunţat oficialii din California. Peste 30.000 de persoane şi-au părăsit casele în timp ce un incendiu de vegetaţie

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum 3 ore
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 4 ore
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Vremea

București
acum

10°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°