Actriţă şi regizor, Ioana Uricaru vorbeşte despre filmul românesc, dar şi despre colaborarea cu un blog american faimos, „Huffington Post“. Ioana Uricaru s-a întors din SUA pentru a regiza unul dintre cele şase scurtmetraje care alcătuiesc filmul „Amintiri din Epoca de Aur“. Cum aţi ajuns să realizaţi „Legenda activistului în inspecţie”, în cadrul peliculei „Amintiri din Epoca de Aur”?
Legendele au fost filmate pe parcursul a doi ani. Nu s-a hotărât de la început care sunt toţi autorii. Cristian Mungiu ne-a invitat şi ne-a întrebat dacă vrem să regizăm anumite episoade. Şi am zis „Da!“ Nu am tras la sorţi.
Aţi stat vreodată în coloană, aplaudând, pe vremea comunismului?
Da, când a venit Ceauşescu în Cluj. Stăteam în faţa hotelului Melody, cu steguleţele în mâini. Îmi amintesc că era vară, iar noi am aplaudat şi când a venit şi când a plecat. Şi eu am strigat „Ura!”.
Regizorii îşi apropie spectatorii
În ce direcţie credeţi că se îndreaptă filmul românesc, din punct de vedere stilistic?
Cred că fiecare regizor ia decizii personale, dar mi se pare îmbucurător că sunt mai multe direcţii conturate. Nae Caranfil, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, toţi fac filme diferite. În prezent suntem mai aproape de public.
Cum aţi ajuns în SUA?
Am plecat în 2001, după o vizită iniţială în 2000. Am fost primită la una dintre universităţi şi am putut să predau Biologie în SUA, ca să-mi câştig existenţa.
Aţi prins gustul filmului cu scurtmetrajul „The Sun and the Moon”...
Mi-am luat diploma de licenţă cu el. A fost foarte greu să reproduci România, într-un platou din Los Angeles. E un film de 12 minute, alb-negru, făcut pe peliculă, despre un cuplu care lucrează în schimburi diferite, doi tineri care nu apucă să se întâlnească. A fos
