Cinstit ar fi ca Mircea Geoana sa recunoasca in fata electoratului faptul ca ii place mai mult in opozitie decat la prezidiul puterii, de vreme ce se plange tot timpul la televizor de coalitie. Declaratiile sale publice nu difera cu nimic de cele ale unui lider politic scos de la guvernare cu sase luni in urma de o alianta alcatuita din doua partide principial diferite. Mai degraba, il vad in rand cu Crin Antonescu daca ar fi sa iau in calcul inversunarea cand isi ataca partenerul in campania pentru alegerile europene si cum cere socoteala ministrilor democrat-liberali de pe pozitia de opozant al Cabinetului Boc. Cine il aude pentru prima oara poate ramane cu parerea ca Geoana nu realizeaza nici acum ca PSD este totusi in echipa cu PDL si ca exista un adversar, respectiv PNL, care sta la panda neintrerupt pentru a contesta Executivul chiar si fara sa aiba un motiv real.

Cine are rabdare si face o statistica va putea constata usor ca tinta preferata in aceste saptamani de liderul pesedist nu au fost candidatii liberali condusi de Crin Antonescu sau alti lideri politici aflati in cursa pentru europarlamentare si prezidentiale, ci partidul cotrocenist cu care s-a inteles la finele anului trecut sa guverneze, spre mirarea masei de alegatori. Am ajuns sa ma intreb de ce a mai fost nevoie de un astfel de compromis politic daca presedintele unui partid de prima mana, parte a unui parteneriat parafat in decembrie 2008, actioneaza precum un politician aflat la concurenta cu criticile unei opozitii a carei principala menire este sa decredibilizeze reprezentantii puterii cu scopul de a-i inlocui. Este clar, presedintele PSD are un plan personal, diferit de al ministrilor social-democrati, daca intotdeauna isi manifesta nemultumirile in alt loc decat sedintele comune ale coalitiei, erijandu-se in autoritate suprema fara sa detina nici un mandat precum este cel