A traversat Carpaţii şi a escaladat cele mai grele trasee de alpinism din ţară. În 1996 a demarat proiectul TOP 7 care urmăreşte escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente. A mers încă din copilărie pe munte, cu părinţii până în 1990, nu avea posibilitatea să meargă cu altcineva. Acest lucru s-a schimbat odată cu înscrierea la Asociaţia de Turism Chindia, în 1991, când alături de membrii clubului, a făcut cunoştinţă cu masivele Leaota şi Bucegi. Tot atunci a început şi alpinismul, cu ocazia celei de a doua şcoli de ghizi montani organizată după revoluţie de Comitetul Naţional de Turism pentru Tineret prin BTT Dâmboviţa.
A traversat Carpaţii şi a escaladat Fisura Albastră
În 1992 a început alpinismul de performanţă alături de Marcel Puiu şi Miki Diaconescu, a continuat alături de regretatul Dragos Chiţulescu, cu care a făcut echipă cinci ani, iar mai târziu cu Marius Popescu şi Gabriel Boriga, actualul primar al oraşului. În paralel cu alpinismul de performanţă, între 1994 şi 1996, reuşeşte traversarea integrală a Carpaţilor româneşti pe traseul de creastă cu altitudinile cele mai mari. În mai 1995, a escaladat Fisura Albastră, un traseu renumit pentru dificultate şi frumuseţe. „Se presupune că intri în rândul alpiniştilor adevăraţi după ce reuşeşti ascensiunea acestui traseu”, spune Geo. Un an mai târziu escaladează „Traseul Speranţelor”, unul dintre cele mai grele trasee de escaladă din România. “Părinţii au fost la început împotrivă, cu timpul însă s-au obişnuit. Mama îşi făcea rugăciuni de fiecare dată când plecam la munte, să mă întorc cu bine”, îşi aminteşte Geo.
Proiectul TOP 7
În august 1996 a organizat prima expediţie a clubului Chindia peste hotare, pe un vârf de mare altitudine, Vf. Elbrus, cel mai înalt din Europa, cu o altitudine de 5642 de metri. Este prima reuşită din proi