Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: De astăzi, sport gratis până la miezul nopţii

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

Startul unui program pentru mai multă mişcare se dă în această seară, în Capitală, pe Stadionul Tineretului. Proiectul se desfăşoară în Bucureşti, Galaţi, Timişoara, Cluj, Târgovişte, Bacău, Iaşi, Oradea, Mediaş, Braşov şi Constanţa.

Programul iniţiat de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), intitulat “Sport până la miezul nopţii”, constă în derularea unei serii de competiţii de baschet şi atletism, pe diverse categorii de vârstă. Programul va debuta pentru copii în această după-amiază, la ora 17.00, pe Stadionul Tineretului din Bucureşti. Pentru adulţi, competiţiile vor începe la ora 20.00. La atletism, vor fi concursuri de jaloane, cu ştafete, de sărituri cu coarda, de sărituri în lungime, în înălţime, precum şi un concurs de aruncare a mingii. Distracţia din Tineretului va continua până la 6 iunie. Acţiunile se vor desfăşura astăzi în intervalul orar 17.00-24.00, mâine şi vineri între orele 10.00 şi 24.00, iar sâmbătă de la ora 10.00 până la ora 18.00.

Sport, în loc de droguri şi alcool

Potrivit reprezentanţilor MTS, proiectul îşi propune să informeze publicul asupra beneficiilor pe care le aduce practicarea sportului. De asemenea, iniţiativa MTS promovează sportul drept o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, în locul consumului de droguri şi de alcool. „Fără o atitudine proactivă în depistarea şi selectarea copiilor cu aptitudini pentru sport, succesele noastre în competiţii la nivel înalt vor fi tot mai puţine”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi. “Sperăm ca împreună să aducem în prim-plan sănătatea copiilor noştri şi sănătatea naţiunii”, a spus Carmen Tocală, preşedintele Federaţiei Române de Baschet.

Atelierele de sport vor fi asistate de sportivi legitimaţi la cluburi afiliate Federaţiei Române de Baschet şi Federaţiei Române de Atletism. Pentru copiii care nu pot face mişcare, vor fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 29 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°