Traian Băsescu, aflat într-o vizită de stat în Israel, s-a întâlnit, ieri, cu membri ai comunităţii de români din această ţară, printre cei prezenţi numărân- du-se şi doi foşti colegi de la Şcoala generală din Bacău, unde şeful statului a absolvit clasa a VIII-a. Mundi Braunstein, fost coleg de clasă, a rămas uimit de memoria preşedintelui care şi-a adus aminte cum îi chema pe toţi colegii din poza de la absolvire, pe care i-a ară Traian Băsescu, aflat într-o vizită de stat în Israel, s-a întâlnit, ieri, cu membri ai comunităţii de români din această ţară, printre cei prezenţi numărân- du-se şi doi foşti colegi de la Şcoala generală din Bacău, unde şeful statului a absolvit clasa a VIII-a. Mundi Braunstein, fost coleg de clasă, a rămas uimit de memoria preşedintelui care şi-a adus aminte cum îi chema pe toţi colegii din poza de la absolvire, pe care i-a ară
Traian Băsescu, aflat într-o vizită de stat în Israel, s-a întâlnit, ieri, cu membri ai comunităţii de români din această ţară, printre cei prezenţi numărân- du-se şi doi foşti colegi de la Şcoala generală din Bacău, unde şeful statului a absolvit clasa a VIII-a.
Mundi Braunstein, fost coleg de clasă, a rămas uimit de memoria preşedintelui care şi-a adus aminte cum îi chema pe toţi colegii din poza de la absolvire, pe care i-a arătat- o. Rozina Cambos, aflată într-o clasă paralelă cu cea a lui Traian Băsescu, şi-a adus aminte că preşedintelui îi plăcea muzica rock’n’roll. Şeful statului a arătat fotografia spre presă şi a spus râzând: “Uite, să vadă şi presa cât păr aveam când eram în clasa a opta!”.