Daca trezesti un judecator din somn si-i spui "inamovibilitate", iti recita cu ochii inchisi, cu un ton de altar: este principiul fundamental care guverneaza justitia, conditie esentiala a functionarii ei impartiale.
Este in stare sa vorbeasca ore intregi despre faptul ca independenta sa ar fi iluzorie daca dupa numirea in functie ar fi la cheremul altor puteri ale statului. Asa este, iar istoria relatiilor institutionale si umane arata ca nu poti elimina tentatia de-a controla puterea judecatoreasca. Deci o pui la adapost.
Doar ca, sub umbrela unui privilegiu, stau mediocritatea si nesimtirea. Prima e o constanta, a doua creste pe masura evolutiei societatii. Si in toti acesti ani in care statul le-a alimentat statutul de intangibili, judecatorii s-au invatat cu puterea si au convingerea ca tara le datoreaza totul, deoarece sunt superiori.
Cele mai noi pretentii demonstreaza inca o data, desi nu mai era nevoie, ca boasele lor au necesitati sporite. Accepta sa fie introdusi in legea salarizarii unitare, dar lefurile care trec de plafonul stabilit de actul normativ (alea deja grase, ale sefilor din sistem) ar trebui indexate cu rata inflatiei, ca ei nu sunt dascali sau medici. Cah...
In plus, cer spor pentru depunerea declaratiei de avere, iar daca nu se accepta, prevederea sa fie extinsa si la restul bugetarilor.
... Nu-i drept cand spun eu ca, pentru unii, infarctul n-ar fi suficient?
In toata povestea asta cu negocierea locului in lista bugetarilor nu se pomeneste nicaieri despre criterii de performanta. Cel putin nu raportat la judecatori, peste care e sef CSM, un fel de apa sfintita extrasa din canalul Colentina.
Si de ce sa se pomeneasca? Magistratii sunt mai presus de lege, n-au nici o legatura cu deznadejdea justitiabililor, care a capatat amploare de calamitate. Asta-i un mit.