Adresată în primul rând bărbaţilor, colecţia lui Ştefan Muscă „Street and Clubbing“ vorbeşte despre un mix de putere, urban şi seducţie.
Mergând pe linia care l-a consacrat, Ştefan Muscă aduce odată cu noua sa colecţie „Street and Clubbing“ denimul, bumbacul, pielea, taftaua, catifeaua, dar şi tricotul în combinaţie cu denimul. Accesorii precum fermoarele sau buzunarele se găsesc atât pe piept, cât şi pe pantaloni. Chiar dacă se adresează în primul rând bărbaţilor, nici creaţiile pentru femei nu lipsesc din colecţia prezentată pe scena craioveană, în cadrul Festivalului Royal Models.
Dacă, anul trecut, Ştefan Muscă îşi centra colecţia în jurul eleganţei rochiilor, realizate în combinaţii de tonuri neutre, puternic accesorizate, pentru sezonul acesta, designerul a fost mai rezervat. Totuşi, găsim şi ţinute cu un aer mai funky, dar şi sexy, aduse pe podium de Daniela Crudu.
Piese de rezistenţă
Aşa cum şi-a obişnuit publicul, Ştefan Muscă a adus pe covorul roşu al prezentărilor de modă pantalonii, care au epatat prin volumul accentuat în partea superioară şi prin puternica accesorizare: aplicaţii din piele, curele, fermoare în culori contrastante. Alt element definitoriu al prezentării a fost latura futuristă a colecţiei: s-au remarcat nuanţele de gri metalizat şi argintiu, în combinaţie cu tonuri de roşu şi accesorizări aparte. Regăsim fermoare pe tricouri, blugi, fuste, nonconformismul caracterizând astfel fiecare piesă de vestimentaţie, fie că ea a vizat publicul masculin sau pe cel feminin.
Eleganţa a urcat pe scenă prin intermediul pieselor de colecţie dedicate domnişoarelor şi doamnelor. Pantalonii cu volum în partea de sus pot fi purtaţi cu încredere de cele mai îndrăzneţe domnişoare. Un top cu un decupaj generos şi câteva elemente florale transformă ţinuta într-o vestimentaţie irezistibilă. Sexualitate şi eleganţă recun