In ultima luna, societatea romaneasca a avut un nou subiect preferat de discutie - pensiile "speciale", mai precis propunerea de eliminare a acestor pensii speciale odata cu viitoarea lege unica a pensiilor publice, pe care autoritatile spera sa o vada in vigoare la 1 ianuarie 2010. Pe scurt, este vorba despre un demers de integrare a categoriilor "speciale" de salariati bugetari in sistemul public de pensii, adica trecerea lor de la o situatie in care nu contribuie (sau contribuie foarte putin) si incaseaza pensii peste media nationala la situatia in care vor contribui cu acelasi procent ca toti salariatii din economie si vor incasa pensii calculate ca pentru toti, in sistemul public.

Aceasta tema a ocupat cea mai mare parte a agendei publice in ultima luna - reusind in mod surprinzator sa depaseasca gripa "porcina" si campania electorala. Despre pensiile speciale in sine nu intentionez sa spun mai multe - eliminarea sau mentinerea lor poate fi argumentata si intr-o directie, si in cealalta. Este insa surprinzator un alt aspect: desi s-a discutat zeci de ore in prime-time si s-au scris sute de articole in presa pe tema pensiilor in aceasta perioada, toata aceasta atentie a canalelor media a trecut cu vederea un aspect esential: starea deplorabila si paradoxala a sistemului public de pensii, care, desi plateste pensii cu care nu se poate trai decent, va inregistra anul acesta un deficit la maximul istoric, de circa 1,5 miliarde de euro (20% din veniturile acestui buget).

Americanii au o expresie cand se refera la o problema atat de mare incat este imposibil sa o ignori (desi cateodata problema e trecuta cu vederea): "e ca si cum am sta in camera cu un elefant", spun ei - este drept, suna mai bine in limba engleza. In cazul nostru, pe elefant il cheama "starea sistemului public de pensii" din Romania. Este surprinzator ca toata atentia s-a co