Deşi 1 iunie e Ziua Copilului, iar TIFF-ul a organizat câteva proiecţii pentru copii (pe lângă programul special de filme care a declanşat un mic scandal neglijabil), în „festivalul meu” a fost mai curând Ziua Femeii. „Shirin“, al iranianului Abbas Kiarostami, e o experienţă de cinema absolut fascinantă: timp de 91 de minute, nu vezi decât chipurile a 113 femei (de la tinere la bătrâne) privind un ecran pe care se proiectează un film. Un film pe care doar îl auzi şi-l „citeşti“ pe feţele femeilor, căci ecranul rămâne nevăzut!
Femeile au văluri „regulamentare“ pe cap (chiar şi Juliette Binoche, aflată printre spectatori, poartă văl), iar povestea de pe ecran e o veche legendă cu prinţi şi prinţese, amoruri şi omoruri; înspre final, când o voce de femeie rosteşte „Şi voi, îndoliatele mele surori...“, înţelegi - în caz că n-ai intuit până atunci - că filmul lui Kiarostami e unul politic, „surorile îndoliate“ fiind chiar iraniencele din sala de cinema, prizoniere ale unui sistem care nu le-a lăsat decât tristeţea...
Filmul din competiţie, germanul „Toţi ceilalţi“, e regizat de o femeie (Maren Ade) şi a fost îndelung aplaudat, deşi are două ore şi este, practic, o dramă intimistă în două personaje. Descris de Mihai Chirilov drept „un film care reuşeşte acolo unde «Boogie» scârţâie”, „Toţi ceilalţi“ îşi câştigă, într-adevăr, pariul riscant: acela de a vorbi (şi se vorbeşte mult!) despre disfuncţiile unui cuplu. E un film puternic care se fereşte şi de falsele pudori, şi de sentimentalism. Un premiu la orizont?
