Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce s-a suparat Alexandru Mazare pe Elena Udrea

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 3 iunie 2009 ·

Pentru prima dată de la apariţia Coaliţiei de guvernare PSD-PD-L, senatorul social-democrat Alexandru Mazăre a atacat, prestaţia ministrului Turismului, Elena Udrea.

Remarca deputatului PSD Eduard Martin referitoare la faptul că această criză economică a condus la reducerea bugetelor doar în ministerele conduse de social-democraţi, iar „Ministerul Turismului are un buget record", a fost ca o minge la fileu pentru colegul acestuia din Senat, Alexandru Mazăre. Deşi până acum a tăcut, senatorul a vrut să spună presei „ceva legat de turism". „Am văzut-o pe doamna ministru Udrea: se suia pe cal, aducea ouă vopsite...Eu aştept din partea ministrului Turismului nişte măsuri concrete şi viabile, adevărate...nu chestii de genul...facem un imn, facem o campanie lipsită de conţinut...merg prin Mamaia şi văd bannere cu «Romania, land of choise». Nu aici, în Mamaia, trebuie să promovăm turismul", au fost primele săgeţi otrăvite îndreptate spre ministrul PD-L al turismului. Parlamentarul PSD a precizat că aşteaptă măsuri fiscale astfel încât turismul românesc să devină competitiv. Concret, Alexandru Mazăre vrea reducerea TVA-ului în turism, impozit pe profitul reinvestit în acest domeniu de activitate să fie zero, soluţii pentru a ajuta finanţările în turism, să creeze un fond prin care să se subvenţioneze creditele „pentru tot ce înseamnă investiţie în turism", să existe o coerenţă în politica privind infrastructura, act unic de control şi multe altele care, în viziunea sa, ar revitaliza turismul. „Dacă doamna ministru nu înţelege să-şi asume acest pachet substanţial, îl vom face noi, la nivelul PSD-ului şi o să ne declarăm noi promotorii turismului în România...fără tam-tam şi fără acest spectacol pe care-l face Elena Udrea lipsit de orice substanţă", a subliniat Alexandru Mazăre.

Senatorul PSD a concluzionat că, până la ora actuală, nu a identificat „nicio măs

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 16 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 21 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 39 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°