Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prioritatile cui!?

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 3 iunie 2009 ·

Zicala „Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie" continuă să fie de actualitate. Şi asta pentru că oricine ajunge la guvernare ne confirmă că habar nu are care sunt problemele şi nevoile reale ale celor ce le-au dat puterea. 

Preluând modelul guvernării PSD 2000 - 2004, actuala putere lucrează la un program de susţinere a sportului de masă. Concret, acesta ar presupune construcţiile de baze sportive, bazine de înot, terenuri de baschet, de fotbal sau de handbal. Mai mult, s-a anunţat că, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, există un plan de extindere a construcţiei sălilor de sport şi a bazelor sportive.

Teoretic, iniţiativa guvernanţilor nu e rea şi ar oferi adolescenţilor şi nu numai o variantă de a-şi petrece timpul într-un mod plăcut şi sănătos. Însă, parcă văd că asemenea obiective vor apărea prin nu ştiu ce sat, în care localnicii speră de ani buni să aibă apă curentă în case, să aibă drumuri măcar pietruite, dacă nu se ajunge la stadiul de a fi asfaltate, să aibă iluminat public şi chiar curent electric în locuinţe. Şi atunci, mă întreb cum de se găsesc fonduri pentru săli de sport, bazine de înot etc, iar pentru asigurarea utilităţilor nu?... Cum vor putea merge tinerii să facă sport când ai lor părinţi poate n-au bani nici de mâncare, dar să mai plătească un antrenament? ... Culmea este că această idee măreaţă va aduce, potrivit guvernanţilor noştri, „beneficii imense pentru toată lumea" !? Care lume?

Agricultorii se plâng că nu pot face faţă costurilor pentru a-şi iriga terenurile afectate de secetă, că nu şi-au primit subvenţiile, micii întreprinzători îşi închid afacerile în număr tot mai mare, iar omul de rând stă cu teama zilei de mâine, când poate nu va mai avea un serviciu şi, implicit, cu ce să-şi hrănească odraslele. Iar ei investesc în baze sportive. Asta va revigora economia autohtonă şi va creşte nivelul de trai..

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum 54 minute
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Angajații din România trec prin cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc” GRAFICE

HotNews acum 3 ore
Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai contin

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 2 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum 3 ore
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

Trump acordă postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk / ”A fost asasinat în floarea vârstei pentru că a spus cu curaj adevărul”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump i-a acordat, marţi, postum, lui Charlie Kirk Medalia Prezidenţială a Libertăţii, spunând că introduce numele activistului conservator decedat ”în lista adevăraţilor eroi ame

Horoscop 15 octombrie 2025. Zodia care are conflicte acasă, cu partenerul

Cancan acum 4 ore
Horoscop 15 octombrie 2025. Afla care este zodia care are conflicte acasă, cu partenerul, cine are parte de surprize plăcute în relație, dar și cine trebuie să evite riscurile financiare astăzi! Astăzi, energia ta este crescută și te simți motivat s

Vremea

București
acum

mie.

9°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/15°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°