Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeul din deşert

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

Luvru din Abu Dhabi se va întinde pe o suprafaţă de 24.000 de metri pătraţi şi va fi gata în patru aniSăptămâna trecută, Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, şi şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, prinţul moştenitor din Abu Dhabi, au dat undă verde începerii construcţiei Muzeului Luvru pe teritoriu arab. Proiectul pentru Muzeul Luvru din Abu Dhabi a fost gândit de arhitectul francez Jean Nouvel şi va cuprinde mai multe pavilioane, piaţete, alei şi canale, evocând imaginea unui oraş care pluteşte pe apă.

„Districtul cultural“, care va îngloba patru muzee şi un centru de spectacole, se va întinde pe o suprafaţă de 24.000 de metri pătraţi, dintre care 6.000 se află pe un dom, unde va fi expoziţia principală. Complexul va fi gata în 2012 sau 2013.

Primul muzeu universal

Timp de zece ani, o serie de muzee de top din Franţa, Luvru, d’Orsay, Centrul Pompidou sau Guimet, vor furniza lucrări pentru expoziţiile organizate în centrul cultural din Abu Dhabi, până când muzeul din zona arabă îşi va forma propria colecţie.

„Primul muzeu universal“ va găzdui artefacte arheologice, un muzeu pentru copii şi alte obiecte de artă care aparţin mai multor civilizaţii: europeană, asiatică sau islamică.

În Gallery One a luxosului hotel Emirates Palace este deschisă până la 2 iulie expoziţia „Talking Art: Louvre Abu Dhabi“.  Muzeul va fi construit pe Insula Saadiyat  (în traducere: Insula Fericirii). Anual, diverse instituţii din Franţa vor organiza expoziţii temporare pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

Denumire împrumutată pentru 30 de ani

Noul muzeu, conform acordului încheiat la 6 martie 2007 între Franţa şi Emiratele Arabe, va împrumuta numele celui mai mare complex cultural din lume, Luvru, timp de 30 de ani. În urma tratatului fără precedent în istoria artei, Franţa se angaje

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°