Criza "epocii de aur" era resimţită în 1989 la toate nivelurile societăţii româneşti. În lumea satului, colectivizarea din anii ’50 trebuia însoţită de investiţii masive în tehnologie. Aceasta ar fi permis creşterea productivităţii şi utilizarea excedentului de forţă de muncă în industrie.
Ideea nu era în teorie rea, dar criza anilor '80 a avut ca rezultat diminuarea investiţiilor în tehnologie. Prin urmare, la sfârşitul perioadei, agricultura se confrunta atât cu uzura şi lipsa utilajelor agricole, cât şi cu insuficienţa forţei de muncă. O serie de interviuri realizate cu foşti mecanizatori şi cooperatori din judeţul Brăila demonstrează că probleme generale ale regimului erau resimţite acut în cotidianul satelor.
TRACTORIST LA 17 ANI
Mircea Vioreanu din comuna Bordei Verde a fost tractorist de la vârsta de 17 ani: "Pe atunci fugea lumea de meseria asta. Nu erau tractoare ca astea de acum. N-aveai cabină pe ele, n-aveai nimic! Te apuca o ploaie cu ele pe câmp...
Am apucat de alea, am apucat şi pe şenilă, KD-uri! Am terminat şapte clase primăvara şi toamna m-am dus la şcoala de tractoare de la Viziru. La 17 ani am scăpat de şcoală şi am luat un tractor în primire. De atunci am muncit numai pe tractor şi pe combine".
În 1964, când, la capătul a trei ani de şcoală profesională, s-a văzut cu brevetul de tractorist în buzunar, era unul dintre membrii unei elite profesionale locale. Îşi aminteşte cu mândrie că a apărut chiar în ziarul local: "Semănam o solă de 104 ha şi aveam opt oameni pe semănătoare. Făceau cu schimbul: patru o brazdă, patru o brazdă, dar eu tot singur eram! Şi vine o maşină. Când se dau jos îmi zic: «îs vre unii de la judeţ!»Şi au venit şi s-au recomandat, unul ziaristul nu ştiu cum, altul nu mai ştiu care... cred că erau cu agricultura. «Merg semănătorile?» «Da, merg!» «Ia să vedem!» Am
