Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un autor saturnian în solaritatea sa

Publicat in Observator Cultural, joi 4 iunie 2009 ·

Péter Esterházy întruneşte întocmai profilul unui autor de care te poţi îndrăgosti fulminant şi iremediabil sau care te poate respinge definitiv – aristocrat maghiar, afirmîndu-se în anii ’80 drept unul dintre cei mai importanţi scriitori unguri, matematician prin profesie şi strălucit prozator prin vocaţie. Anul trecut, autorul a fost prezent la Bucureşti, la Bookfest, unde Editura Curtea veche i-a lansat Harmonia caelestis – o carte de 800 de pagini, iar din interviul apărut atunci în revista Observator cultural am reţinut o afirmaţie cu totul memorabilă, perfect aplicabilă experienţei de lectură propuse de opera esterháziană: „Cititorul este un animal ciudat. Sînt cititori care iubesc în mod special cărţile groase. Le place să se scufunde într-o lume în care să rămînă mult timp“. Lumea ficţională a lui Esterházy, din Harmonia caelestis, se prelungeşte, spre bucuria cititorilor săi, în Ediţie revăzută, carte scrisă la doi ani după apariţia Harmoniei, ca un fel de apendice la aceasta. Imboldul de a scrie acest „jurnal“ de roman l-a primit odată cu descoperirea faptului că tatăl său fusese informator al poliţiei secrete comuniste, dar cartea, datorită formulei inedite, fragmentate şi aceluiaşi stil alert care l-a consacrat pe Esterházy, eliberează cititorul de impresia că parcurge numai nişte glose pe marginea unui alt roman. Conflictul sufletesc ce se naşte la aflarea acestei trădări, încercările de a eluda dimensiunea negativă a personalităţii tatălui, a cărui autoritate fusese principiul coordonator al lumii sale, de a accepta şi a înţelege alegerea acestuia sînt, toate, probleme ale noului roman esterházian. Monoloagele durerii. Cîteva consideraţii despre simpatie Pentru cei ce ar aştepta de la Ediţie revăzută eventuale încercări de disculpare ori de muşamalizare narativă a unor fapte grave, greu de trecut printre rîndurile biografiei personale a autorului

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°