Traian Băsescu va rămîne în istoria patriei (în manuale aprobate de minister şi în legende populare) drept preşedintele care a avut curajul să condamne comunismul de la tribuna bîrlogului fiarei aciuate în Parlamentul României, printre urletele orchestrate din gîtlejul de „goarnă securee“ al lui C.V. Tudor, continuator nostalgic şi avocat din oficiu al incriminatelor vremi. Traian Băsescu va rămîne în memoria poporului şi cu aura domnitorului temerar pe chip, pentru că, deranjînd boierii prin lupta dusă împotriva corupţiei, a fost nevoit să treacă pe sub furcile suspendării puse la cale de monstruoasa coaliţie a celor 322 de reprezentanţi ai reţelei comuniste din forul legislativ. Condeierii săi condiţionaţi i-au pictat faptele de năzdrăvănie folosindu-se de aceste două exemple radicale pînă la saturaţie. E adevărat, demascarea comunismului nu a dus, concret vorbind, la nimic. Promovarea foştilor activişti cu membrie roşie pe suflet şi securişti cu petliţă albastră sub rever a continuat cu aceeaşi rîvnă, inclusiv în anturajul democrat al viteazului. Din două, una: ori preşedintele ştia că demascarea comunismului nu va fi decît o mascaradă pentru fraieri, ori eventualele măsuri de lustrare şi pedepsire ar fi fost inutile, din cauza deficitarului numeric al criminalilor acuzaţi. Am fi stat noi în derivă mult şi bine să ne dumirim cu exactitate, dacă acelaşi preşedinte-jucător şi zicător n-ar fi făcut o declaraţie de lămurire. Aflîndu-se căpitănia-sa la Paris pentru a mai îmbrobodi şi exilul, nu numai băştinimea, Traian Băsescu a dat grai celor ce urmează: „Că mai există în Parlament 5% din fostul activ al PCR, mi se pare că deja am intrat pe un trend care nu mai poate fi dat înapoi, iar influenţa lor este minoră deja“. La 469 de membri, cît numără Parlamentul în discuţie, 5% reprezintă 23,45 de comunişti (PDL are mai mult de atît!). Fără să prindem de veste, făr