Teatrul Metropolis, Bucureşti Hamlet de William Shakespeare Adaptare de Alice Georgescu Regia: László Bocsárdi Decorul: József Bartha Costumele: Judit Dobre Kothay Muzica: Árpád Könczei Mişcarea scenică: Fatma Mohamed Light design: Tamás Bányai Cu: Marius Stănescu, Sorin Leoveanu, Florin Zamfirescu, Alexandru Repan, László Mátrai, Cristian Moţiu, Sorin Dobrin, Alin Teglaş, Romeo Tudor, Diana Cavallioti, Ioana Anastasia Anton László Bocsárdi nu face nimic gratuit. Dacă a vrut să monteze Hamlet, e pentru că a simţit că are ceva de spus, nu doar pentru că a ajuns la maturitatea care-i permite să se ia de piept cu acest text. Spun bine „să se ia de piept“, pentru că, în versiunea de la Metropolis, textul e drastic scurtat şi adaptat de Alice Georgescu după versiunile folosite în ultimele mari montări (Alexandru Tocilescu, Liviu Ciulei, Vlad Mugur). O spun din capul locului, nu sînt încîntat de textul rezultat. Pot înţelege – deşi nu-mi place – că se renunţă la unele personaje (Bernardo şi Marcello, Fortinbras, o parte dintre actori). Pot înţelege şi că replicile multora sînt scurtate sau eliminate întru nelungirea reprezentaţiei; nimeni nu ştie, de fapt, cum se jucau piesele acestea pe vremea lui Shakespeare, deci oarece îndreptăţire în a trata textul shakespearian cu destulă libertate pare să existe. Regret şi că s-a renunţat la o parte din poezia textului pentru a-l face mai tăios, în acord cu întreaga viziune regizorală. Dar nu pricep în ruptul capului de ce o replică arhiştiută precum „A fi sau a nu fi“ a trebuit să devină „Să fii sau să nu fii“. Mi se pare că varianta clasică are deschidere mai mare, înseamnă mai mult decît imperativul „să fii“ (care, de fapt, cere un complement: să fii ceva, undeva, cumva – închizînd prea repede cercul). Mi-a displăcut şi replica din final a lui Horatio: „La revedere, prinţul meu bun“, foarte departe de „Sleep well, sweet pr