Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport despre tata, Europa, comunism

Publicat in Observator Cultural, joi 4 iunie 2009 ·

Harmonia caelestis şi Ediţie revăzută au fost publicate la doi ani diferenţă – 2000 şi 2002 –, iar scrierea celei de-a doua coincide cu apariţia celei dintîi: sîmbătă, 8 ianuarie 2000, Péter Esterházy îi predă manuscrisul Harmoniei… dactilografei Gizella, iar pe 28 ianuarie bea o cafea cu „o persoană mai importantă decît o persoană importantă“, M., de la Oficiul Naţional de Istorie Contemporană (care administrează dosarele fostei poliţii politice maghiare), şi face cunoştinţă cu patru dosare groscioare, „notele informative ale unui agent“, i se spune. Agentul decedase cu doi ani în urmă, în 1998, şi era tatăl său, contele Mátyás Esterházy. Există patru tipuri de texte în Ediţie revăzută, marcate explicit de autor (pentru Esterházy, forma limbii face obiectul unor strategii complexe, ireverenţioase la adresa normelor lingvistice, ţintind aproprierea şi deturnarea de sens a unor cuvinte): textul-corp, scris cu negru, reprezintă notaţiile lui la momentul lecturii dosarelor, un jurnal la cald, şi alternează cu fragmente în roşu (sînt citatele din notele informative şi cele din Harmonia caelestis); un nivel secund al comentariului, datînd din 2001, e marcat prin paranteze pătrate, iar ultimele adnotări, din perioada finalizării cărţii (2002), apar între paranteze ascuţite. Esterházy insistă întotdeauna – încă de la apariţia cărţii – asupra caracterului în mod excepţional absolut nonficţional al cărţii (începînd cu numele proprii, inclusiv cu cel al soţiei sale – altminteri, Anna, în Cartea lui Hrabal etc. – şi al persoanelor apropiate): brutalitatea faptelor, a realităţii face ficţiunea superfluă. Mai mult decît un roman, Ediţie revăzută e un raport asupra unei înfrîngeri şi cazul exemplar pentru condiţia umană în Estul aflat sub dictatură. Straturile succesive de construcţie a textului includ Ediţia… în categoria nu atît a docu-literaturii, cît a reconstituirilor

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 44 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 47 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°