Harmonia caelestis şi Ediţie revăzută au fost publicate la doi ani diferenţă – 2000 şi 2002 –, iar scrierea celei de-a doua coincide cu apariţia celei dintîi: sîmbătă, 8 ianuarie 2000, Péter Esterházy îi predă manuscrisul Harmoniei… dactilografei Gizella, iar pe 28 ianuarie bea o cafea cu „o persoană mai importantă decît o persoană importantă“, M., de la Oficiul Naţional de Istorie Contemporană (care administrează dosarele fostei poliţii politice maghiare), şi face cunoştinţă cu patru dosare groscioare, „notele informative ale unui agent“, i se spune. Agentul decedase cu doi ani în urmă, în 1998, şi era tatăl său, contele Mátyás Esterházy. Există patru tipuri de texte în Ediţie revăzută, marcate explicit de autor (pentru Esterházy, forma limbii face obiectul unor strategii complexe, ireverenţioase la adresa normelor lingvistice, ţintind aproprierea şi deturnarea de sens a unor cuvinte): textul-corp, scris cu negru, reprezintă notaţiile lui la momentul lecturii dosarelor, un jurnal la cald, şi alternează cu fragmente în roşu (sînt citatele din notele informative şi cele din Harmonia caelestis); un nivel secund al comentariului, datînd din 2001, e marcat prin paranteze pătrate, iar ultimele adnotări, din perioada finalizării cărţii (2002), apar între paranteze ascuţite. Esterházy insistă întotdeauna – încă de la apariţia cărţii – asupra caracterului în mod excepţional absolut nonficţional al cărţii (începînd cu numele proprii, inclusiv cu cel al soţiei sale – altminteri, Anna, în Cartea lui Hrabal etc. – şi al persoanelor apropiate): brutalitatea faptelor, a realităţii face ficţiunea superfluă. Mai mult decît un roman, Ediţie revăzută e un raport asupra unei înfrîngeri şi cazul exemplar pentru condiţia umană în Estul aflat sub dictatură. Straturile succesive de construcţie a textului includ Ediţia… în categoria nu atît a docu-literaturii, cît a reconstituirilor