Ministerul Tineretului şi Sportului împreună cu Federaţia Română de Baschet au lansat proiectul naţional „Sport până la miezul nopţii“, în care copiii şi tinerii vor putea participa la diverse ateliere de baschet, atletism, dar şi desen pe tema sportului. Startul progamului a fost dat ieri pe stadionul „Tineretului“ din Bucureşti, această primă etapă urmând să se încheie sâmbătă, 6 iunie. În cele patru zile, alături de copii şi tineri, la arenă vor fi prezenţi şi sportivi de performanţă şi antrenori.
„Mi-ar plăcea să văd cât mai multe federaţii interesate, nu doar de asigurarea condiţiilor de pregătire pentru sportivii de performanţă, ci dispuse să investească în viitor, prin gesturi simple, dar solide şi eficace. Fără o atitudine proactivă în depistarea şi selectarea copiilor cu aptitudini pentru sport, succesele noastre în competiţii la nivel înalt vor fi tot mai puţine“, a spus ministrul tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi.
După Bucureşti, proiectul continuă în alte zece oraşe din ţară: Galaţi, Timişoara, Cluj, Târgovişte, Bacău, Iaşi, Oradea, Mediaş, Braşov, Constanţa. Ministerul Tineretului şi Sportului împreună cu Federaţia Română de Baschet au lansat proiectul naţional „Sport până la miezul nopţii“, în care copiii şi tinerii vor putea participa la diverse ateliere de baschet, atletism, dar şi desen pe tema sportului. Startul progamului a fost dat ieri pe stadionul „Tineretului“ din Bucureşti, această primă etapă urmând să se încheie sâmbătă, 6 iunie. În cele patru zile, alături de copii şi tineri, la arenă vor fi prezenţi şi sportivi de performanţă şi antrenori.
„Mi-ar plăcea să văd cât mai multe federaţii interesate, nu doar de asigurarea condiţiilor de pregătire pentru sportivii de performanţă, ci dispuse să investească în viitor, prin gesturi simple, dar solide şi eficace. Fără o atitudine proactivă în depistarea şi selectarea copiil