Alegerile europene au inceput joi in Marea Britanie si Olanda, doua tari unde absenteismul se anunta mare si unde euroscepticii si eurofobii s-ar putea impune, la fel ca si in alte tari din UE, relateaza AFP. Cei 388 milioane de alegatori europeni sunt chemati sa desemneze pentru Parlamentul European 736 de deputati, dar nu toti voteaza in acelasi timp. Dupa alegatorii olandezi, care au inceput sa voteze la ora 5.30 (GMT), ora 8.30, ora Romaniei, si dupa britanici, care voteaza si pentru alegerile locale, sectiile de vot deschizandu-se de la ora 6.00 (GMT), ora 9.00, ora Romaniei, le va veni randul irlandezilor si cehilor, urmand letonii, slovacii, maltezii si cipriotii. Nouasprezece dintre cele 27 de tari ale UE, printre care si Germania, Franta, Italia, Spania si Polonia, vor vota duminica. Este de asteptat ca viitoarea culoare a Parlamentului european sa fie anuntata duminca, 7 iunie, in jurul orei 20.30 (GMT), ora 23.30, ora Romaniei. "Toata lumea se asteapta ca Partidul Popular European (PPE) sa piarda o parte din voturi, chiar cateva mandate, dar sa ramana principala forta din Parlament", considera Antonio Missiroli, analist in cadrul European Policy Centre din Bruxelles. Pentru ca, in pofida crizei economice si a cresterii somajului, socialistii si social-democratii, in prezent cea de a doua forta, ar putea inregistra un scor modest, aproape un "dezastru", potrivit analistului. Multe vor depinde de rezultatele obtinute de cei "anti" - partidele eurofobe si eurosceptice, situate la extreme sau pur si simplu marginale, ale caror liste s-au inmultit precum ciupercile dupa ploaie. Pentru Parlamentul European au fost inregistrate 656 liste nationale, dintre care 160 de liste numai in Franta, 82 in Italia si 33 in Marea Britanie. Toti analistii sunt de acord cu faptul ca partidele "anti" vor inregistra rezultate bune. In Olanda, Partidul Libertatii al populistului i