Duminică, 4 iunie, Opera Română oferea amatorilor două spectacole, unul la matineu şi altul de la ora 18:00. La Bucureşti, participanţii la Sesiunea anuală a comunicării ştiinţifice organizată de CC al UTC ajunseseră în ultima zi de lucrări.
Judeţul Dolj dădea un nou exemplu de "alianţă a clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare", după cum spuneau documentele de partid. În limbajul obişnuit, se chema că muncitorii fuseseră scoşi să dea o mână de ajutor în agricultură.
PENTRU "DEZVOLTAREA CONŞTIINŢEI SOCIALISTE"
CC al UTC bifa încă o "manifestare", consemnată de presa centrală. Era ultima zi a Sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice, organizată la Bucureşti de CC al UTC şi Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului. Cercetători şi cadre didactice din învăţământul superior, tineri "din diverse domenii de activitate", consemnau ziarele - cu imprecizia specifică limbii de lemn -, au susţinut şi, teoretic, au ascultat comunicări "ştiinţifice", după cum se anunţa încă din titlul conferinţei.
Din luările de cuvânt, participanţii ar fi trebuit să reţină "aspecte privind dezvoltarea conştiinţei socialiste, revoluţionare şi patriotice a tineretului".
UTECIŞTII DE AZI, REFEGIŞTII DE MÂINE
"Uteciştii de azi, comuniştii de mâine", suna în versuri, chestiunea cu "dezvoltarea conştiinţei socialiste a tineretului". Cu teoria se stătea bine. Dar, ca de obicei, între vorbă şi faptă era ceva drum de parcurs. Diferenţa dintre intenţie şi realitate a fost consemnată în epocă, nu de ziare ci de ... folclorul urban. "Uteciştii de azi, refegiştii de mâine", suna zicerea, în versiunea adaptată la realităţi de cârcotaşii vremurilor. Aluzie de tinerii care "alegeau libertatea", după cum s-a zis după '90, adică plecau în Occident prin diverse metode.
COT LA COT PENTRU GRÂNELE ŢĂRII
După o lungă perio