Cîteva afirmaţii lansate de primul ministru turc Tayyip Erdogan la un congres al actualului partid de guvernămînt din Turcia poate ar fi meritat mai multă atenţie şi din partea comentatorilor şi a analiştilor politici români. Chiar şi din partea acelora care fac zi de zi osanale şi livrează permanent temenele şi salamalecuri preşedintelui României mult iubit. Pe salarii consistente, din bani publici. Poate că merită sacrificiul. Nu doar de bani este vorba, ci de a fi mereu în centrul atenţiei. Te iubeşte preşedintele, nu te urmăreşte şi nu te ascultă SRI-ul. Totuşi. La urma urmelor, ar fi fost totul OK, dacă amicul dr. Mircea Mihăieş era şi rămînea un viril publicist şi universitar timişorean şi nu devenea şi un extrem de vocal başkan al sistemului cultural oficios daco-băsescian. Aflat cu firman în funcţie culturală românească, dr. Mircea Mihăieş se comportă ca un om de casă al sultanului, fără să mai fie echidistant faţă de cestiunile culturaliceşti pe care ar trebui să le gestioneze cu seninătate şi pragmatism. Am făcut acest mic ocol pentru că în ţările unde nu funcţionează democraţia, iniţiativele de marcă pot fi luate doar de liderii politici şi nu de conştiinţele-minţile luminate ale unei naţiuni. Sînt şi excepţii. Desigur, la turci, precum Orhan Pamuk sau Elif Shafak, şi mai puţin la români, unde intelighenţia autohtonă este preocupată doar cu tămîierea Tatălui Celest. Pe zi ce trece, consolidat în propria-i putere, pe zi ce trece, devenind mai singur şi mai sigur pe el. Dezavuăm neted şi ferm ultimele insinuări ale preşedintelui la adresa unui ziarist de calibrul lui Emil Hurezeanu şi credem că se confirmă mai vechea noastră aserţiune că Traian Băsescu nu are nevoie decît de Serviciile Secrete şi de slugi. Consecinţele le trăim deja. Şi totuşi. Trecînd peste micile noastre ironii conjuncturale – dacă nu am citi ziarele poate că ar fi mai bine –, să re