Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheltuieli de criză pentru protecţia socială, încă din 2006

Publicat in GAZETA de SUD, joi 4 iunie 2009 ·

România se număra în 2006 printre ţările europene cu cele mai mici cheltuieli pentru protecţia socială.

România cheltuia în 2006 doar 14% din produsul intern brut (PIB) pentru protecţia socială, clasându-se pe locul patru în Uniunea Europeană între ţările cu cele mai mici procente alocate în acest scop, după statele baltice, potrivit unui raport publicat marţi de Eurostat.

Raportul Eurostat include Bulgaria şi România, deşi cele două state erau în 2006 ţări candidate, intrând efectiv în UE de la 1 ianuarie 2007.

În 2006, cele mai mici procente din PIB pentru protecţia socială erau alocate în Letonia (12,2%), Estonia (12,4%) şi Lituania (13,2%), pe poziţia următoare fiind România. Potrivit datelor biroului european de statistică, Bulgaria era pe locul al cincilea din UE la acest capitol, cheltuielile cu protecţia socială reprezentând 15% din PIB.

La polul opus se clasau Franţa, în care cheltuielile cu protecţia socială reprezentau - în 2006 - 31,1% din PIB, Suedia (30,7%) şi Belgia (30,1%).

În UE, cheltuielile cu protecţia socială s-au diminuat în 2006 la 26,9% din PIB, de la 27,1% din PIB în 2005 şi 2004, respectiv 27,2% din PIB în 2003.

În 2006, cheltuielile cu protecţia socială pe cap de locuitor, calculate după puterea de cumpărare, erau, de exemplu, de peste zece ori mai mari în Luxemburg (13.458 de euro) decât în România (1.277 de euro). După acest indicator, care ţine cont de diferenţele de preţuri între ţări, pe primul loc se situa Luxemburg, urmat de Olanda şi Suedia. România (1.277 de euro) şi Bulgaria (1.294 de euro) erau pe ultimele locuri din UE, în funcţie de acest indicator.

Cele două surse principale de finanţare a cheltuielilor pentru protecţia socială din UE erau în 2006 contribuţiile guvernamentale rezultate din taxe (38%) şi contribuţii sociale (59%). În România, 19,6% din totalul fondurilor proveneau din contrib

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 38 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 38 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum o ora
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum 2 ore
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum 2 ore
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°