Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova / Voronin o ţine langa : România este vinovată pentru că s-a ajuns la alegeri anticipate!

Publicat in Jurnalul, joi 4 iunie 2009 ·

Pe zi ce trece Vladimir Voronin demonstrează că are o problemă. Una care se poate transforma în caz medical. România îi accentuează la fiecare pas existenţa paranoică, vecinii de la vest de Prut fiind de vină pentru orice se întâmplă în ţara pe care încă o patronează! De această dată România este vinovată pentru eşecul negocierilor cu opoziţia în ceea ce priveşte numirea unui nou preşedinte.

"În spatele acţiunilor opoziţiei se află forţe oculte, care pledează împotriva statalităţii moldoveneşti", spune Voronin după eşecul reputat de comunişti miercuri şi care a dus spre alegeri anticipate în această republică, relateaza ITAR-TASS. În limba rusă, una care tinde să devină oficială peste Prut, Voronin a ţinut un discurs pentru presă la finele votului de ieri: "Noi ne-am pronunţat împotriva alegerilor anticipate şi am făcut tot posibilul ca să le evităm. Dar opoziţia voia să obţină aceasta şi nu chiar din dorinţă proprie. Deputaţii opoziţiei au fost împinşi la acest gest de forţe care se află în spatele lor, care i-au finanţat la precedentele alegeri, care au iniţiat tentativa de lovitură de stat în Republica Moldova. Şi ei vor încerca să obţină mai multe voturi în cadrul alegerilor anticipate. Toate sunt verigi ale unui singur lanţ". Voronin este convins că România se află în spatele a tot ceea ce întâmplă "negativ" în Moldova şi continuă să susţină că totul pleacă de la "tentativa de lovitură de stat din 7 aprilie, orchestrată de către România şi care este anchetată în prezent inclusiv de către reprezentanţi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi ai Comisiei Europene".

Petru Movilă: Democraţia s-a făcut auzită în Republica Moldova

Deputatul român PD-L Petru Movilă a avut o intervenţie în presă imediat după ce Vladimir Voronin a anunţat că în Moldova se vor organiza alegeri anticipate. "Acum cine mai este vinovat de situ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 25 minute
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 34 minute
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Accident grav în Sibiu. Un autobuz și un autoturism au luat foc în urma coliziunii pe o șosea principală

Adevarul acum 53 minute
Un autobuz şi un autoturism au luat foc marţi seara în urma unei coliziuni în trafic pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Cristian.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 3 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Miami

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (34 de ani, #101 WTA) s-a impus în primul tur al turneului de la Miami contra italiencei Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, #82 WTA), scor 6-3, 7-6(5). Sorana Cîrstea a fost condusă în tie-break cu scorul de 0-2, dar a revenit și a câ

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 3 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

0°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-2°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°