Ne vom duce la vot duminică. Sau poate că nu. Poate că ni se va acri să punem ştampila. Sau mai există şi posibilitatea să nu ne pese.
L-am urmărit pe Mircea Badea care comenta, seara trecută, editorialul lui Robert Turcescu, care spune că „nu ştie pentru cine, dar ştie de ce". Şi mi-am pus şi eu întrebarea: de ce m-aş duce duminică la vot? Suntem mai europeni de când am intrat în UE? Avem mai puţine gropi, mai mulţi bani, suntem mai fericiţi, mai puţin frustraţi, mai liniştiţi?! Suntem zen şi nu ştiu eu? Văd pe stradă aceleaşi feţe posomorâte, aud aceleaşi scâncete ale copiilor înfometaţi, citesc aceleaşi ştiri despre băncile care lasă oamenii fără case pentru că nu-şi mai pot plăti creditele. Nu mă înţelegeţi greşit. Chiar nu sunt pro-absenteism la vot. Dimpotrivă, cred în exprimarea opiniilor, nutresc speranţa că la un moment dat vom avea parte de schimbare (sinceră să fiu, mai ales în plan local), că într-un anume moment vom putea zâmbi încrezători în ceva sau în cineva. De vom prinde sau nu vremurile alea, nu ştiu. Însă, vezi discursuri, auzi promisiuni şi te duci să pui ştampila pentru a trimite nişte indivizi în Parlamentul Europei. Da' de ce? La ce mă ajută pe mine? Am auzit discursuri electorale care-mi spuneau că „ei vor în PE, dar lasă interesele românilor acasă, dar noi suntem mai buni". Or fi mai buni. Măcar vorbesc mai frumos. Însă, cine ştie interesul românilor? Politicienii??? Vă rog...
Pentru a vă explica neîncrederea mea, vă povestesc ceva. Sonia este un înger de vreo cinci anişori. Are o bunică în loc de mama care a ales drumul Italiei. S-a dus la muncă, şi-a făcut acolo o familie nouă şi pe Sonia mea a lăsat-o aici. Un copil maturizat prea devreme, care crede cu toată puterea sufleţelului ei într-o culoare politică. Da, da.. nu am greşit. Îi place culoarea, îi plac fetele din partid... dar de fapt nu ştie nimic. O va ajuta partidul ei
